Alegeri penale pentru preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost amrcat de numeroase neregului. Poliţia Română a înregistrat pe parcursul primului tur de scrutin 666 de dosare penale în care sunt cercetate 1120 de persoane, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În perioada scursă de la scrutinul din 22 noiembrie, poliţiştii au soluţionat 60 de dosare, acestea fiind înaintate unităţilor de Parchet competente.

Faţă de 13 persoane s-a dispus începerea urmăririi penale. Cinci dintre acestea au fost reţinute, iar pentru două au fost emise mandate de arestate preventivă, precizează IGPR.    

S+a dispus urmărirea penală în cazul a şase persoane pentru oferirea sau darea de bani sau bunuri în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat.

De asemenea, faţă de două persoane s-a început urmărirea penală pentru vot multiplu şi pentru introducerea în urnă a mai multor buletine de vot. Nu toate infracţiunile semnalate pe parcursul scrutinului au avut iz electoral. Pentru cinci persoane s-a început urmărirea penală pentru calificat şi distrugere.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis pe 27 noiembrie, Autorităţii Electorale Permanente, o listă cuprinzând 470 de persoane suspectate de vot multiplu la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite