O tânără bătută de concubin s-a întors la cafteală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că a beneficiat de sprijin şi consiliere din partea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău în repetate rânduri, o tânără mămică bătută cu bestialitate

Cu toate că a beneficiat de sprijin şi consiliere din partea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău în repetate rânduri, o tânără mămică bătută cu bestialitate de concubinul său, în nenumărate rânduri, a decis să se reîntoarcă în familie, mai exact la domiciliul celui cu care convieţuia.
La începutul lunii iunie, Elena Daniela G. s-a adresat DGASPC Bacău pentru a fi ajutată cu cei trei copii minori, în perioada când urma să fie internată şi supusă unor intervenţii chirurgicale într-o unitate medicală din Iaşi - din cauza bătăilor primite de la concubin. La reîntoarcerea din spital, aceasta s-a împăcat cu cel care o agresase şi, la sfârşitul lunii iunie, s-a prezentat la sediul DGASPC pentru a-şi lua copiii acasă. Autorităţile locale din comuna Odobeşti, locul unde se află domiciliul femeii, au dat asigurări că vor interveni în calitate de mediator între cei doi, astfel încât asemenea episoade să nu se mai întâmple. Din nefericire, după aproximativ o lună de zile, Elena Daniela G. a cerut din nou sprijinul DGASPC. De această dată, tânăra a fost admisă în Centrul Maternal împreună cu doi dintre cei trei copii (cel de-al treilea urmând să fie adus cu sprijinul DGASPC), a fost consiliată, i s-a explicat că va fi ajutată să-şi găsească loc de muncă, să economisească bani, însă, după numai trei zile, aceasta a plecat în localitatea de domiciliu ca să ridice alocaţia celor trei copii, s-a întâlnit cu concubinul şi a decis să se întoarcă din nou acasă. O echipă de la Centrul Maternal s-a deplasat la faţa locului pentru a vizita cei trei copii. Acolo, s-a constatat că micuţii, împreună cu părinţii lor locuiesc în condiţii modeste, dar casa este îngrijită. Veniturile familiei sunt formate din ajutor social, alocaţia de stat a copiilor şi venituri ocazionale realizate de tată muncind cu ziua, iar de la revenirea în familie, mai exact în urmă cu o săptămână, nu s-au înregistrat probleme deosebite. Potrivit declaraţiilor date, tânăra mămică este decisă să rămână în continuare în familie, iar cazul va fi monitorizat de asistentul social din comună împreună cu reprezentanţii DGASPC. Rămâne de văzut dacă femeia va ajunge şi a treia oară în centrul de ocrotire sau dacă până la urmă cei doi se vor înţelege.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite