„A fost idolul nostru”
0Dorin Panduru şi Vlad Popovici, doi fani înfocaţi ai regelui muzicii pop, au rămas şocaţi de moartea lui Michael Jackson. Dorin şi Vlad au crescut ascultând muzica lui Michael Jackson şi vor să se alăture unei iniţiative de a ţine doliu în ziua funeraliilor.
Dorin Panduru şi Vlad Popovici au aflat noaptea, în jurul orei 3.00, de moartea idolului lor. „Parcă mi-a fost şi groază să dau mesajul cunoscuţilor pe messenger”, spune Dorin Panduru, care a căutat cu disperare cele mai proaspete ştiri până dimineaţă, sperând să nu fie adevărată informaţia.
„Cu el am copilărit. A fost prima muzică bună pe care am ascultat-o. Am şi acum acasă, la Baia Mare, accesoriile lui pe care le-am realizat când eram mic, inele făcute manual, pe care le purta el. Am o şuviţă ca a lui pe care mi-o lipeam, o pălărie şi ochelari pe care îi purtam şi mă uitam în oglindă”, îşi aduce aminte Dorin.
Speră că încă mai trăieşte
„Eu sper că e o ştire falsă. Există o şansă minimă să fie încă în viaţă. Ar lăsa mască pe toată lumea să apară pe scenă la concertele programate”, spune Vlad Popovici, un băimărean în vârstă de 22 de ani. „Cred că ar fi o mişcare de marketing excepţională. Oricum, câteva luni tot de el se va auzi şi toată lumea o să-l asculte”, spune Vlad.
Cei doi au format o trupă încă din clasa a X-a, iar odată cu sosirea la Cluj la facultate, în 2005, au fondat trupa metal Vespera, care se pregăteşte să îşi lanseze primul album în această toamnă. După ce au organizat un „tribut” lui Freddy Mercury, la care au avut alături alte două trupe clujene, cei doi se gândesc să organizeze în toamnă şi un concert pentru Michael Jackson.
„Vom face un fel de combinare cu stilul nostru, mai aplicat pe instrumental, în semn de respect pentru el. Nu ştiu cum vom reuşi cu vocea, dar încercăm măcar instrumental să aducem cu Michael Jackson”, spune Vlad Popovici.
La concurenţă cu Backstreet Boys
Cei doi îşi aduc aminte de concurenţa de la şcoală dintre fanii Backstreet Boys şi ei, care îi luau apărarea lui Michael Jackson. „Erau la modă în anii ’94-’95, după apariţie, şi toate fetele erau îndrăgostite de ei. Doar noi doi i-am ţinut partea lui Michael Jackson”, îşi aduce aminte Vlad.
Acesta spune că Michael Jackson era un „one man band”, mereu în centrul atenţiei şi a creat o adevărată artă din muzică. „Şi bunica mea de 70 şi ceva de ani de la ţară ştia de Michael Jackson şi l-a ascultat măcar o dată”, a afirmat Vlad. El îşi aduce aminte de concertul lui Michael Jackson din 1996, din Bucureşti, când a fost prea mic ca să meargă. „Dar m-am uitat de zeci de ori la secvenţele de pe TVR”, spune Vlad.
Dorin crede că este un destin al geniilor muzicii să moară de tinere, cum a murit şi Elvis. „A fost şi compozitor şi s-a produs singur. Acum artiştii nu mai se produc singuri, sunt produşi de alţii”, spune Dorin.
Cei doi cred că niciun artist nu are impactul pe care l-a avut Michael Jackson, comparându-l cu un fel de Messia al muzicii. „Aşa cum alţii au crescut cu hippie sau cu Freddy Mercury, aşa am crescut noi cu Michael Jackson, iar muzica lui a avut o influenţă foarte mare asupra noastră”, spune Dorin.
Vor ţine doliu după Michael Jackson
Cei doi vor să se alăture unei inţiative de care au aflat pe internet, ca în ziua funerariilor lui Michael Jackson, fanii din întreaga lume să se îmbrace în negru şi să poarte o mănuşă albă. „Am citit pe ceva forumuri că se încearcă acest lucru la nivel mondial. Ar fi frumos dacă am reuşi să facem acest lucru şi la Cluj”, spune Vlad Popovici.