Alina Popescu: „Vreau să reprezint ţara la nivel înalt“
0Alina Popescu a trecut de bacalaureat cu 10, după ce terminase şi liceul cu notă maximă. Din toamnă, va studia la Harvard. Aflată la New York pentru conferinţa naţională de formare a liderilor, tânăra s-a întâlnit, în 2007, cu preşedintele american Barack Obama.
Alina Popescu a absolvit în acest an Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin cu 10 pe linie şi a fost admisă la prestigioasa Universitate Harvard.
„Nu speram să fiu acceptată la Harvard, mă pregătisem pentru Facultatea de Drept din Bucureşti. Acum cred că orice tânăr poate reuşi, contează să îţi doreşti să te autodepăşeşti şi să crezi în visele tale pentru a ţi le putea îndeplini“, a spus tânăra.
Alina nu va fi la prima experienţă pe pământ American. „În clasa a X-a, am obţinut o bursă integrală, în statul Montana. Cel mai mult mi-a plăcut sistemul lor de învăţământ care pune accentul pe creativitate, mai puţin pe memorizare, cum face al nostru.
Fiecare elev avea laptop propriu, manualele erau numai în format electronic. Activităţile extraşcolare erau foarte importante“, a povestit Alina.
Între primii 50 de elevi americani
Înainte de a pleca cu bursă în Statele Unite ale Americii, adolescenta era as în matematică. Peste ocean, în 2007, a fost însă numită ambasador al poeziei tinerilor americani şi inclusă în Societatea Academică a Premiilor Nobel. A participat la concursuri de drept şi guvernare americană şi a obţinut primul loc în statul Montana, fiind calificată pentru faza naţională din New York.
„Întâlnirea cu George W. Bush a fost pricinuită de selectarea mea în cartea celor mai buni 50 de elevi americani. Dumnealui mi-a înmânat diploma. Pe preşedintele Obama l-am întâlnit la conferinţa naţională de formare a liderilor, în New York, după ce am câştigat primul loc în statul Montana, la competiţia de drept, discurs şi interviu“, îşi aminteşte tânăra.
Acum, „boboaca“ se pregăteşte pentru plecarea în SUA. Visul american nu o atrage decât pentru a-şi definitiva studiile.
„Visul meu este să mă întorc în România, pentru a schimba ceva în bine aici. Vreau să studiez diplomaţia şi să reprezint România la nivel înalt, pentru a putea demonstra, astfel, că ţara noastră nu este caracterizată numai de lucrurile negative“, a conchis Alina.