Varză murată şi cârnaţi, la pachet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bagajele celor care pleacă la muncă în străinătate sunt pline de alimente produse în gospodării după reţete tradiţionale. Mii de români care lucrează în Europa, dar au petrecut sărbătorile de iarnă acasă, au plecat înapoi încărcaţi cu bunătăţi.

Ca să fie siguri că mai trăiesc cel puţin o săptămână “româneşte”, oamenii şi-au umplut portbagajele maşinilor cu mâncăruri gata preparate, cum ar fi sarmale, cârnaţi şi răcituri, dar nu au uitat nici de murături şi prăjituri.

Mulţi dintre ei spun că mâncarea de acasă nu se compară cu nimic, ba mai mult, prietenii lor italieni, spanioli sau nemţi se înfruptă din aceleaşi bucate. „Am luat cozonaci moldoveneşti, nişte şuncă afumată şi puţină varză murată să le gătesc nişte sărmăluţe ca în Moldova, patronilor mei. Ei abia aşteaptă să venim din România şi să îi invităm la o masă românească“, a declarat Angelica Atodiroaie, originară din judeţul Suceava şi plecată la muncă în Germania.

De asemenea, gospodinele nu au uitat să-şi pună în portbagaje tăiţei, murături, dar şi rahat şi nuci, care, în ţările europene, sunt o raritate. “În Nurnberg, oraşul în care locuiesc, nu este decât rahat turcesc, pe care nu îl putem folosi la prăjituri. De fiecare dată când vin acasă, la plecare iau şi nişte rahat”, a spus Carmen Schneider, din Alba Iulia. Din bagajele românilor nu au lipsit ţuica de casă, vinul, slănina, cârnaţii afumaţi, răciturile de porc, dar şi două-trei feluri de prăjituri.

Traficul s-a triplat

Traficul prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad s-a triplat, ieri, după ce mii de români care şi-au petrecut sărbătorile în ţară au făcut cale-ntoarsă spre Occident.

Până ieri la prânz, au tranzitat cele trei puncte de trecere a frontierei, Nădlac, Vărşand şi Turnu peste 20.000 persoane. „Traficul prin toate punctele de trecere a frontierei s-a triplat, în câteva ore, începând din seara zilei de sâmbătă“, a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Ce au pus românii în bagaje

Persoanele care s-au pregătit pentru un drum mai lung, până în Italia, Spania sau Germania au luat la pachet: şuncă, sarmale, cârnaţi, jumări, murături, prăjitură, tăiţei, mac, nuci, varză murată. Bagajele nu au fost verificate la vamă, astfel că produsele alimentare nu au fost confiscate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite