UE critică iar Justiţia română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei în Justiţie.

Aceasta este concluzia raportului interimar al Comisiei Europene, care arată însă că în 2009 lupta împotriva corupţiei a cunoscut o uşoară ameliorare. De altfel, în proiectul documentului se precizează că dosarele penale privind combaterea marii corupţii au crescut cu o treime în 2009 faţă de 2008.

Conform postului RFI - care citează din documente ale Comisiei Europene - raportul menţionează şi întârzierile în discuţiile parlamentare interne privind cele două Coduri de procedură civilă şi penală, asupra cărora Bruxelle-ul se pronunţă anual. „În ultimele şase luni, România nu a fost capabilă să menţină ritmul reformei înregistrat la jumătatea anului 2009 şi nici ritmul angajamentelor luate", arată un proiect al raportului consultat de RFI.

Raportul interimar al Comisiei Europene este pur factual şi va fi dat publicităţii săptămâna viitoare. Raportul global privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în România şi în Bulgaria este aşteptat în vara acestui an, şi va cuprinde şi elemente politice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite