Sute de copii sunt daţi dispăruţi

La numărul lor s-au adăugat, în ultimele zile, alţi patru. În total 126 de familii îşi caută copiii dispăruţi. Unii dintre sunt de negăsit de mai zeci de ani.

Mii de copii au dispărut de la domiciliu în ultimii 20 de ani. Cei mai mulţi au fost găsiţi de poliţişti, dar 126 dintre ei şi-au pierdut complet urma. Poliţia şi familia îi caută de ani de zile fără vreun rezultat iar lista acestora creşte de la o zi la alta. Cei mai mulţi dintre minorii dispăruţi sunt fete. „Aceste cazuri sunt frecvente. Mai greu este când dispariţia lor nu înseamnă fuga voluntară ci cad în mâinile unor traficanţi sau sunt ucişi. Există cazuri de dispariţie nerezolvate de 36 de ani”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”  Patrick Danilevici, directorul de Relaţii Publice şi Comunicare al Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual „Focus”.

Copiii agresaţi de părinţi fug de acasă

Centrul „Focus”, care are sediul în Bucureşti, s-a ocupat de 793 de cazuri de copii dispăruţi, în ultimii doi ani. Dintre aceştia, 33 nu au fost găsiţi încă. Numai în ultimele săptămâni au dispărut patru fete, trei din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa şi una din Bucureşti. Cele trei fete din Târgovişte au dispărut la interval de o zi, pe 16, 17 şi 18 martie. Două dintre ele, Oacheşu Cătălina Roxana, în vârstă de 15 ani, şi Ciobanu Ionela-Alexandra, de 17 ani, învăţau la şcoli din oraşul Pucioasa iar din datele Poliţiei reiese că fetele şi-au plănuit fuga.

„Noi informăm lumea despre dispariţia lor prin afişele acelea pe care le vedeţi prin mijloacele de transport. De regulă fug de acasă copii cu vârste între 12 şi 17 ani, proveniţi din familii unde sunt agresaţi sau cu probleme materiale”, a adăugat Patrick Danilevici, directorul de Relaţii Publice şi Comunicare al centrului „Focus”.


Orice dispariţie mobilizează o armată de poliţişti

Fiecare caz de dispariţie necesită resurse inimaginabile pentru investigare.  Încă de la sesizarea dispariţiei unui minor se dispune mobilizarea unui număr mare de poliţişti care cercetează, caută în toate locurile şi mediile unde copilul s-ar putea afla. Nu în ultimul rând, se acordă asistenţă psihologică familiei copilului dispărut, de către un psiholog din cadrul poliţiei, iar dacă minorul este găsit, i se acordă şi lui asistenţă de specialitate.

Părinţii, principalii vinovaţi

Specialiştii au conturat profilul psihologic al copilului dispărut. Este vorba de cei care nu comunică suficient cu familia şi cad sub influenţa nefastă a altor persoane. „Cea mai frecventă cauză a dispariţiilor de minori, mai precis a plecărilor voluntare, o reprezintă relaţiile tensionate din familie”, a spus psihologul Mădălina Gândulescu. Ea a adăugat că părinţii nu sunt atenţi la preocupările copiilor, nu cunosc grupul de prieteni, nevoile specifice vârstei, tendinţa lor de a deveni independenţi atât material, cât şi afectiv. Cauzele ce conduc la dispariţia copilului pot fi şi de altă natură, respectiv de o tulburare de personalitate sau un tratament neadecvat din partea familiei asupra copilului, libertinism, agresivitate sau sărăcie.

A dispărut din faţa blocului

Sbenghea Nicu Eduard în vârstă de patru ani, din Timişoara, este unul dintre copiii care au dispărut în anul 2002. Eforturile şi zbuciumul  părinţilor, dar şi căutările poliţiştilor nu au dat niciun rezultat în ultimii şapte ani. Băiatul se juca în faţa blocului când a dispărut în condiţii misterioase.

„Astfel de cazuri nu se clasează. Poliţia investighează până când se află ceva despre dispărut. Mai trist este când părinţilor li se ia şi speranţa odată cu găsirea cadavrului, aşa cum s-a întâmplat în unele cazuri”, a spus Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.