Programul „Litoralul pentru nimeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La început de octombrie, staţiunile de pe litoral sunt pustii. Magazinele sunt demult închise, iar hotelurile sting, rând pe rând, lumina.

Mai citeşte şi:


Vestitul program social “Litoralul pentru toţi“ a avut succes doar în prima parte a lunii septembrie, cât a mai fost vreme bună. Acum, doar două hoteluri din Mamaia mai sunt deschise - Parc şi Splendid. Sunt însă ocupate doar de clienţi veniţi cu afaceri.

 „Luna septembrie a fost vândută foarte bine. Programul a avut cel mai mare impact în staţiunea Mamaia, pentru că aici s-a investit foarte mult comparativ cu restul litoralului românesc. E adevărat că vremea rea din octombrie nu ne-a mai adus prea mulţi turişti“, a declarat preşedintele ANAT Sud-Est, Cristian Bărhălescu.

Turismul de afaceri salvează extrasezonul

Programul, derulat de Asociaţia Litoral Delta Dunării şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), oferea în perioada 1 septembrie – 18 octombrie reduceri substanţiale de preţ, de până la 60% pentru şase nopţi de cazare, în peste 50 de hoteluri din staţiuni.

Hotelierii au propus tarife cuprinse între 159 de lei la un hotel de o stea şi 495 de lei la un hotel de cinci stele, pentru un sejur de şase nopţi, de persoană.

Deşi oferta este valabilă până la 18 octombrie, turiştii lipsesc cu desăvârşire în unităţile de cazare. „Avem şi acum câteva camere ocupate, dar de cei care vin cu treabă în Constanţa şi profită de program pentru că este mai ieftin“, spun angajaţii hotelului Parc.

Şi hotelurile Perla (3 stele) şi Doina (2 stele) din Mamaia se află pe lista de reduceri de toamnă, dar primul a fost deja închis pentru renovări, iar al doilea era încuiat şi nici ţipenie prin împrejurimi.

„Am decis să-l închidem şi ne apucăm de lucrări de renovare la parter. Până la primăvară nu mai deschidem“, a spus un reprezentant al hotelului Perla.

Hotelul Splendid (5 stele) are ofertă promoţională până la sfârşitul lunii şi este ocupat în proporţie de 40 la sută. Niciun turist însă printre cei cazaţi aici. „Avem cazări pe business inclusiv din străinătate, America sau Franţa, dar turişti obişnuiţi, pentru litoral, nu mai vin din 10 septembrie“, spune directorul hotelului, Mihai Moisiuc.

Programul „Litoralul pentru toţi“ este închis

În staţiunea Saturn, la hotelul de 5 stele cu acelaşi nume, erau ieri turişti numai pe cont propriu. „În prezent, hotelul are turişti, însă nu sunt veniţi prin programul social“, ne-a declarat Georgeta Baican, reprezentant al hotelului.

Managerul Turism Hoteluri şi Restaurante Marea Neagră, Linica Stan, a confirmat că nu mai sunt turişti pe litoral veniţi prin programul social: „Turişti avem, dar nu prin program. A prins foarte bine sejurul ieftin, de şase zile, în luna septembrie, dar acum putem spune că programul este închis“.

Acces gratuit la muzee

Plajele sunt măturate doar de vânt, falezele sunt pustii, iar magazinele au lacătele pe uşi. Chiar dacă ar fi câţiva turişti rătăciţi, unităţile de cazare oferă doar micul dejun, iar pentru restul meselor turiştii nu găsesc decât unul sau cel mult două restaurante unde să poată lua masa.

Un singur club mai este deschis în Mamaia, dar pentru distracţie se poate merge în Constanţa. Iubitorii de mare au parte de câteva atracţii turistice cu acces gratuit. Prin programul „Litoralul pentru Toţi“, turiştii au acces gratuit la Acvariu, Delfinariu, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă şi Muzeul de Artă Populară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite