Programe şcolare şi manuale noi din 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamnă, Ministerul Educaţiei va supune dezbaterii publice un curriculum nou, pe baza căruia se vor realiza cărţile şcolare pentru elevi. Elevii de clasa întâi, a cincea şi a noua vor învăţa după manuale noi cel mai devreme din anul şcolar 2011-2012.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat ieri că vrea ca elevii de la clasele de început de ciclu şcolar să înveţe după cărţi şcolare noi. Acestea vor respecta o programă şcolară la fel de nouă, pentru care Ministerul Educaţiei va stabili un cadru de referinţă (curriculum naţional) ce va fi supus dezbaterii publice din această toamnă.

Profesorii, evaluaţi

Potrivit lui Funeriu, schimbarea profundă a sistemului educaţional vizează mai multe etape, în care ultima este redactarea unor noi manuale.

„Trebuie mai întâi să definim care este cadrul de referinţă curricular, respectiv cum trebuie să arate, spre exemplu, copilul român la opt ani din punct de vedere educaţional. După cadrul de referinţă, stabilim prin ce procese ajungem la acest rezultat. Apoi ne ocupăm de schimbarea sistemului de evaluare, rescriem planul-cadru şi efectiv programa", a arătat Daniel Funeriu.

Acesta a mai spus că în paralel cu lucrul la programă va începe formarea profesorilor şi punerea în practică a elementelor de evaluare. „Când ai foarte clar ce se învaţă, adică programa, cum trebuie să arate un copil, ce şi cum se evaluează, iar formarea profesorilor este în derulare, abia atunci începe scrierea noilor manuale", a adăugat ministrul Educaţiei.

Curiculum ştiiţific

În privinţa programelor şcolare, Funeriu a precizat că acestea vor fi realizate după un concept consolidat, care va fi valabil mult timp şi va fi axat exclusiv pe un curriculum ştiinţific.

„Aş vrea ca până la sfârşitul lunii octombrie să avem deja gata un cadru de referinţă, care va intra în ­dezbatare publică. Felul cum am vrea să arate elevul român trebuie să fie subiectul unei dezbateri publice. În funcţie de proiecţia acesteia vor fi realizate noile programe. Dacă am gata programa, pot începe să scriu manualele. Sigur, doar clasele de început de ciclu încep pe noua programă şi cu noile manuale, clasa întâi, a cincea şi a noua, mă rog, a zecea", a adăugat Funeriu.

În privinţa manualelor, ministrul a mai spus că cele aflate pe piaţă vor fi analizate de specialiştii de la Ministerul Educaţiei.

„Calitatea alegerii manualelor persoanelor care fac acest lucru. Un profesor bun va alege un manual bun", a conchis ministrul Daniel Funeriu. Acesta a mai spus că îşi doreşte ca manualele să fie mai bune, mai atractive şi mai relevante.

"Aş vrea ca până la sfârşitul lunii octombrie să avem deja gata un cadru de referinţă, care va intra în dezbatare publică. "
Daniel Funeriu
ministrul Educaţiei

Comisie la minister

Ministrul Educaţiei a aprobat, vineri, înfiinţarea Consiliului pentru Curriculum, format din 19 experţi în ­curriculum şi învăţământ preuniversitar, coordonaţi de Firuţa Tacea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite