John Chrissoveloni: „Managerii Fondului sunt numiţi politic“

John Chrissoveloni, urmaşul unuia dintre marii bancheri ai perioadei interbelice, critică modul în care a fost gestionat Fondul. După război, comuniştii au naţionalizat şi Banca Chrissoveloni, ale cărei clădiri sunt ocupate azi inclusiv de Banca Naţională.

Moştenitorul acestora, John Chrissoveloni, nu putea fi despăgubit în natură, aşa că a devenit acţionar la Fondul Proprietatea. El este specialist în administrarea de fonduri de investiţii, fiind pregătit în acest sens în marile şcoli occidentale de profil. În această calitate, de specialist în „asset management", l-am întrebat cum vede organizarea Fondului Proprietatea şi a sistemului retrocedărilor, în general. A răspuns că i se pare „un model original şi interesant", dar are unele nedumeriri. Iată ce spune Chrissoveloni, pentru „Adevărul".

Banii nu vor fi niciodată destui

„Se face o departajare aleatorie între proprietăţile retrocedabile, în sensul că unele sunt evaluate după valoarea din momentul deposedării (1947-1949), iar altele sunt evaluate la zi, mai exact la valoarea din anul 2005. Cele din prima categorie sunt întemeiate pe Legea 10, iar celelalte - pe Legea 247, dar nu există un criteriu de departajare şi nimeni nu poate explica modul în care s-a făcut alegerea".

De notat că după criteriile din 2005 proprietatea este de câteva ori mai „scumpă" decât după cele din 1947-'49. „Dacă va trebui să le dăm tuturor foştilor proprietari despăgubiri evaluate la zi, nici în Trezoreria SUA nu s-ar găsi atâţia bani". Şi totuşi, statul român a plătit deja astfel de despăgubiri.

Decizii manageriale împotriva logicii

„Statul nu vrea să lase din mâini managementul Fondului, şi îşi numeşte oamenii pe criterii exclusiv politice, astfel că multe decizii sunt luate împotriva logicii. Cel mai bun exemplu: statul, ca acţionar, urmăreşte să scadă valoarea Fondului, în loc să acţioneze pentru creşterea valorii acestuia, ca orice acţionar interesat de businessul său", mai spune Chrissoveloni. Acordarea de dividende, în locul realocării profitului pentru a creşte valoarea acţiunii, face parte din acelaşi scenariu.

„Banii din Fond trebuie plasaţi pe pieţele financiare, aşa cum procedează orice administrator, nu împărţiţi cu acţionarii, mai ales că unii dintre ei sunt doar investiori, nu foşti proprietari", spune Chrissoveloni. Lipsa unui management profesionist are consecinţele cele mai grave asupra Fondului, iar lipsa de transparenţă (nu se cunoaşte în detaliu structura acţionariatului Fondului) lasă loc intereselor obscure ce roiesc în jurul său.

Cum va fi plătit Templeton?

„Deocamdată, dacă eu fac vreo tranzacţie, nimeni nu află la ce valoare am vândut sau cumpărat, şi asta dăunează grav economiei Fondului".În fine, o altă problemă semnalată de Chrissoveloni este că nu se cunoaşte care va fi statutul viitorului administrator, firma Franklin Templeton, în managementul FP. Va fi independent faţă de acţionarul majoritar (statul român) sau nu?

Va primi 13 milioane de euro pe an ca sumă fixă, indiferent de performanţe sau, în cazul insuccesului, va primi mai puţini bani, eventual chiar deloc?, se întreabă moştenitorul.

Cum a întârziat listarea Fondului la Bursă

Legi modificate, procese prelungite şi multă birocraţie - aceasta ar fi reţeta folosită pentru ca Fondul să fie listat pe Bursă cât mai târziu posilbil, în ciuda nenumăratelor termene de listare asumate de persoanele care s-au perindat pe la conducerea societăţii.

Primele anunţuri oficiale care preconizau listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori au apărut în 2007 (la doi ani după înfiinţare), când a fost iniţiată o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Mai târziu, în 2008, chiar acţionarii FP au adoptat un plan de acţiune pentru listarea Fondului, dar până la începutul lui 2010 doar câţiva paşi au fost făcuţi, concret, în această direcţie.

Planul prevedea ca la finele lui 2008 să fie semnat contractul de administrare (lucru care s-a întâmplat abia în februarie 2010, administrator fiind Franklin Templeton Asset Management), iar oferta publică iniţială să fie derulată în iunie 2009.

Termene prea strânse

Urmărind acest plan, observăm că practic toţi paşii stabiliţi pentru ca Fondul să fie listat au depăşit cu mult termenele propuse. Dar şi termenele respective erau extrem de strânse.

De exemplu, în planul adoptat la 6 august 2008 se prevedea ca până în luna noiembrie a aceluiaşi an să fie evaluate activele din patrimoniu. Asta ar însemna ca, în câteva luni, să fie încheiată evaluarea celor 88 de pachete de acţiuni deţinute la companiile din portofoliul Fondului.

Pentru listare, era esenţial ca Guvernul să emită un normativ în baza căruia Ministerul Finanţelor să-şi vândă pachetul de acţiuni, printr-o ofertă publică secundară. Imediat după aceea, trebuia demarată procedura de selecţie a intermediarului. Toate acestea au fost realizate abia în 2010, dar intermediarul selectat (un consorţiu format din Raiffeisen, BRD şi ING) este contestat de către UniCredit.

Motrivele invocate de către administratorii Fondului pentru întârzierea listării au fost că operaţiunile premergătoare şi termenele stabilite „nu sunt angajante", iar decizia finală a momentului lansării „trebuie luată ţinând cont de situaţia pieţei de capital din România".

Dilemă: când să fie cotarea?

Din septembrie 2010, dacă AGA va aproba desemnarea administratorului Franklin Templeton, acesta va avea la dispoziţie 90 de zile pentru a lista Fondul Proprietatea la Bursă. Ceea ce ar însemna a doua jumătate a lunii decembrie. Dar acesta ar fi „momentul poate cel mai nepotrivit pentru a ieşi cu ceva pe bursă", spun brokerii. O ieşire mai devreme este practc imposibilă, iar listarea în ianuarie sau februarie presupune depăşirea termenului legal de 90 de zile.