Italieni şi japonezi în Portul Cetate

Trei mari maeştri ai teatrului au susţinut un spectacol memorabil

Aseară, în jurul orei 17, parcarea hotelului Jiul era împânzită de oameni. Două autocare, cu destinaţia Portul Cultural Cetate, îşi aşteptau călătorii. Cu invitaţie, altfel era greu de pătruns, am ocupat un loc. Odată puşi în mişcare, constatând că lipsa aerului condiţionat care „s-a stricat ieri, credeţi-mă“ nu era doar un moft personal, am purces către marea aventură.

„Păcat că românii nu ştiu de Dunăre“

Ajunşi la destinaţie, am fost întâmpinaţi de o apă minerală care şi-a făcut treaba. Spectacolul a început punctual, la 19.30. „Copilul teribil al literaturii române“, cum este supranumit Mircea Dinescu, a deschis seara cu ajutorul unei talăngi care îi anunţa pe fascinaţii de peisaj că urmează „The 3 Greats“, o întâlnire a trei generaţii, dar şi şcoli diferite de comedie: commedia del’arte, kyogen şi mimă. În program figurau mari legende ale fiecărui gen: Alessandro Marchetti (Italia), Shygeyama Sennojo (Japonia) şi Dimitri (Elveţia).
În cuvântul de deschidere, Dinescu a îndreptat publicul român spre fluviu. „Aici vin oameni de toate naţiile şi culturile. Avem ce să le arătăm. Păcat că românii nu ştiu de Dunăre!”, a declarat bardul de la Cetate.

Teatru şi relaxare

Seara a fost începută cu piesa „Frumos ca dracu’“, o manieră niponă a comediei, urmată, printr-un scurt-metraj, de evoluţia mimului Dimitri. Aplauzele nu au întârziat să apară. Spectatorii au rezonat şi la reprezentaţia italianului, o demonstraţie forte de commedia del’arte. Pauza ne-a regăsit însetaţi din nou.
Pentru a doua parte, un dialog al celor trei arte a aprins curiozitatea studenţilor care priveau cu real interes scenele. Teatrul Kyogen a avut prim-planul, îmbrăcând pământul Mambo Siriei în kimonouri teatrale.
Aplauzele au fost urmate de invitaţia bardului la o gustare specifică locului. Nu a lipsit porcul la proţap, sărmăluţele de gâscă, fasolea bătută sau vinul deja renumit. Printre înghiţituri, Alexandru Boureanu, regizor, ne spune: „Ar trebui să se facă astfel de manifestări măcar o dată pe lună. E extraordinar ce s-a întâmplat, mai ales că au fost invitaţi şi studenţii la teatru, care au ce învăţa“.
La o masă zgomotoasă, Daniela Şerban, actriţă, ne dezvăluie tainele comediei nipone: „Foarte importante au fost simbolurile şi maniera performerilor. A fost un spectacol de la care pleci încărcat“.
Ospăţul dinescian a durat până în noapte. Noi ne-am întors, însă, mai devreme, odată cu sosirea actorilor de la Severin care jucaseră „Se caută un tenor“. Masa s-a pus din nou, teatrul era jucat, autocarul înghiţea kilometri de drum şi talanga lui Dinescu încă ne chema să cunoaştem mai bine Dunărea.