Băsescu către profesori: Nu aveţi faţă de mine nicio obligaţie, cât timp nu au crescut salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus sindicaliştilor că, atât timp cât majorarea salariilor nu a fost respectată, nu au "nicio obligaţie" faţă de el. Şeful statului a mai spus că cele trei proiecte de lege elaborate de Comisia specială reprezintă, din punctul său de vedere, "o încheiere de mandat asumat pentru educaţie".

"Am înţeles că puneţi de asemenea sub semnul întrebării, în discuţiile pe care le-aţi avut astăzi, Strategia. Şi, noi am avut o discuţie data trecută, atâta timp cât nu s-a putut respecta una din condiţiile esenţiale, şi anume creşterea salariilor profesorilor, nu aveţi faţă de mine nicio obligaţie. A fost opţiunea dvs data trecută să nu denunţaţi Strategia, înţeleg că între timp au apărut nişte abordări diferite", a spus Traian Băsescu.

În momentul deschiderii acestui subiect, reprezentanţii presei au fost invitaţi să iasă din sală.

Şeful statului a spus, la începutul întâlnirii, că i-a invitat pe liderii confederaţiilor sindicale din educaţie la Palatul Cotroceni pentru a le prezenta rezultatul muncii Comisiei prezidenţiale conduse de fostul ministru al Educaţiei Mircea Miclea.

"Dincolo de problemele pe care o să le ridicaţi dumneavoastră, am avut şi un obiectiv pe care vi l-am anunţat la întâlnirea trecută, şi anume: dorinţa mea şi a Comisiei pentru educaţie, care a lucrat de doi ani şi ceva pe lângă Preşedinţie, este să fiţi primii care primiţi rezultatul muncii Comisiei în toată această perioadă, nişte proiecte de legi posibile. Sigur, nu sunt legi care să poată pleca sub emblema proiect, ele trebuie să dobândescă acest statut în urma asumării proiectelor de către Guvern, dar lansarea în dezbatere publică era una din obligaţiile pe care Comisia le avea şi astăzi încercăm să facem un transfer între rezultatul muncii Comisiei şi Guvern", a spus Băsescu.

La întâlnirea dintre Băsescu şi sindicaliştii din învăţământ au participat şi premierul Emil Boc şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite