Trei români, împuşcaţi la Roma
0Focuri de armă într-un bar din Via Trullo, din Roma. Trei români au fost răniţi, dintre care unul foarte grav, împuşcat în abdomen. El a fost internat în Spitalul San Camillo, unde a fost
Focuri de armă într-un bar din Via Trullo, din Roma. Trei români au fost răniţi, dintre care unul foarte grav, împuşcat în abdomen. El a fost internat în Spitalul San Camillo, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Ceilalţi doi români au fost răniţi la picioare. Trei tineri italieni din Roma, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fost arestaţi în urma incidentului. Doi sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat. Al treilea nu a tras, însă a fost implicat în cearta izbucnită între cele două grupuri. Până acum se ştie că cei trei români se aflau la bordul unui BMW, împreună cu alte câteva persoane. La originea incidentului s-ar afla un precedent survenit duminică la amiază, în cartierul Trullo. Rivalitatea dintre cele două grupuri nu are nicio legatură cu disputarea teritoriului, dau asigurări carabinierii, ci doar cu cele două personalităţi puternice în viaţa din cartier.