Timişoara: Studenţii basarabeni au protestat în faţa Catedralei Mitropolitane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii sunt alături de manifestanţii de la Chişinău, care protestează împotriva fraudării alegerilor din Republica Moldova, şi vor organiza, astăzi, un miting de susţinere în centrul Timişoarei.

Aproximativ 60 de tineri, studenţi din Republica Moldova şi timişoreni s-au adunat, ieri seară, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde în urmă cu 20 de ani şi-au dat viaţa zeci de tineri şi-au dat viaţa pentru libertate. Ei au protestat în semn de solidaritate cu demonstraţiile anti-comuniste de la Chişinău.

Acţiunea de susţinere a fost spontană, neautorizată, dar paşnică, studenţii formând din lumânări cuvântul “Libertate”. “Am recitat tatăl nostru şi ne-am organizat pentru marşul de miercuri. Au venit şi nişte poliţişti, pentru că acţiunea nu a fost autorizată, dar au fost foarte amabili, mai ales după ce au văzut că suntem paşnici”, a declarat Sergiu Bucşa, preşedintele Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

La acţiunea de protest, care a durat aproximativ o oră şi s-a încheiat în jurul orei 22.30, au participat şi câţiva membri ai organizaţiei Noii Golani. Sergiu Bucşa a mai declarat că, la acţiunea de protest de astăzi, organizată ora 19, sunt aşteptaţi 200 de studenţi basarabeni, dintre cei 400 care studiază la Timişoara, ca să protesteze împotriva fraudării alegerilor din Republica Moldova.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite