Sfârşitul lunii iulie - începutul cursei pentru banii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Dezvoltării spune că, în următoarele săptămâni, va publica primul manual al solicitantului de fonduri comunitare În al 12-lea ceas începe să se ridice ceaţa de pe

Ministerul Dezvoltării spune că, în următoarele săptămâni, va publica primul manual al solicitantului de fonduri comunitare

În al 12-lea ceas începe să se ridice ceaţa de pe subiectul fonduri europene. Spre exemplu, beneficiarii de finanţare europeană trebuie să facă investiţiile din fonduri proprii, iar banii şi-i vor recupera numai pentru anumite cheltuieli (eligibile) şi după o perioadă care, în cazul ideal, este de minimum două luni de zile.

Pe 13 iulie, la Sibiu, cu ocazia vizitei comisarului european Danuta Hubner, va fi lansat oficial Programul Operaţional Regional - a arătat ieri Laszlo Borbely, ministrul dezvoltării, cel care va gestiona POR. În jurul datei de 25 iulie ar urma să fie publicat ghidul/manualul aplicantului la nivelul domeniului de intervenţie din aşa-numita "Axă prioritară 2" - "Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport". În acest caz, beneficiarii eligibili sunt autorităţile administraţiei publice locale.

Pentru acest domeniu sunt deja pregătite proiecte, "rămase" nefinanţate de pe vremea programului PHARE (de preaderare). Astfel, proiectele au toate şansele să intre la finanţare acum, putând atrage până la 400 milioane de euro până la sfârşitul anului.

Chiar dacă datele au încă o doză de aproximaţie, sunt deocamdată singurele disponibile pe frontul informaţiilor despre fondurile europene.

La şase luni de la aderare, majoritatea ministerelor nici măcar nu catadicsesc să prezinte date generale despre programele pe care le vor gestiona. Asta în condiţiile în care programele au şi o componentă de informare a potenţialilor beneficiari.

Bani şi pentru reabilitarea zonelor industriale

Printre beneficiari nu figurează doar autorităţi locale, ci şi companii, ONG-uri sau persoane juridice care nu sunt agenţi economici.

Pentru IMM-uri, domeniile de intervenţie sunt formulate la modul general, de la "sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor" la "reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi" şi la "promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică". Deocamdată nu se ştie decât că ghidul solicitantului - care va specifica exact criteriile de eligibilitate, cheltuielile finanţate, forma contractului etc. - ar putea apărea prin toamnă. Ghidul nu va garanta însă şi ajungerea la destinaţie. Umează un traseu care, în primul rând, va solicita nervi tari. Spre exemplu, de la depunerea cererii de finanţare la Agenţia Regională de dezvoltare până la semnarea contractului de finanţare trece, în cazul ideal, o perioadă de 60 de zile - arată Gabriel Friptu, director general în cadrul Ministerului Dezvoltării. Studiul de fezabilitate va fi analizat, în primul rând, de evaluatori independenţi, după care va parcurge un traseu de avizare în Comitete regionale de evaluare strategică şi corelare. Semnarea contractului nu înseamnă şi obţinerea banilor. Spre deosebire de finanţările prin PHARE, spre exemplu, acum, proiectul trebuie făcut iniţial pe bani, după care anumite cheltuieli vor fi decontate, pe bază de facturi. Cererile de rambursare se pot depune lunar, iar banii pot veni şi după 90 de zile. Termenele cresc substanţial în cazul proiectelor complexe, precum cele de infrastructură, unde decontarea s-ar putea face şi după 120 de zile.

Ce ar putea aduce banii UE peste opt ani...

Autorităţile se aşteaptă ca cele 4,6 miliarde de euro (85% fonduri europene), cât reprezintă bugetul programului operaţional regional, să ducă, până în 2015, la o serie de rezultate concrete. Aceste angajamente vor fi monitorizate şi de Bruxelles.

- 10.000 noi locuri de muncă

- 1.000 km drumuri judeţe-ne/şosele de centruă -reabilitate/construite/modernizate

- 15 de spitale judeţene şi 15 ambulatorii -reabilitate/echipate

- 130 de şcoli - reabilitate

- 30 de campusuri preuniversitare - reabilitate/echipate

- 15 campusuri universitare - reabilitate/echipate

- 35 de centre pentru formare profesională continuă - reabilitate/echipate

- 510 de unităţi mobile pentru situaţii de urgenţă - echipate

- 500 ha de situri industriale - reabilitate

- 1.500 de microîntreprinderi - sprijinite

- 350 IMM din turism - sprijinite

- 400 de proiecte de infrastructură turistică - finanţate

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite