Românii din Spania le fac educaţie copiilor prin telefon

De la mii de kilometri distanţă, conaţionalii noştri încearcă să-şi ţină în frâu micuţii rămaşi acasă prin intermediul mobilului sau al internetului Au venit în Spania ca să

De la mii de kilometri distanţă, conaţionalii noştri încearcă să-şi ţină în frâu micuţii rămaşi acasă prin intermediul mobilului sau al internetului

Au venit în Spania ca să câştige bani, pentru a le asigura celor mici un trai decent. Se află la peste 3.000 de kilometri distanţă de ţară, unde şi-au lăsat copiii în grija rudelor. Având la dispoziţie doar telefonul şi internetul, românii plecaţi la muncă nu şi-au abandonat copiii, ci continuă să contribuie, aşa cum pot, la educaţia lor.

Pentru ca responsabilitatea faţă de copiii lăsaţi în grija bunicilor, a fraţilor sau chiar a unor persoane străine să nu apese doar pe umerii celor de acasă, părinţii care lucrează în afara graniţelor ţării participă la educaţia celor mici prin telefon sau internet.

"Să ai grijă să nu răceşti, să-i asculţi pe bunici, să nu-i superi, să înveţi şi să fii cuminte la şcoală, să nu vii târziu acasă şi să fii atent ce prieteni îţi alegi", sunt sfaturile pe care părinţii, aflaţi la mii de kilometri distanţă, le dau copiilor lor, de fiecare dată când vorbesc la telefon.

Convorbiri de 70 de euro lunar

Florentina Cucu (34 de ani), din Balş, a venit în Spania împreună cu soţul său, acum patru ani. În România îi aşteaptă Isabela, elevă în clasa a VII-a. În prezent, fetiţa, în vârstă de 13 ani, locuieşte cu fratele tatălui şi cu soţia acestuia.

"De câte ori vorbesc cu mama şi cu tata la telefon, mă simt fericită. Sunt înconjurată de familie, dar tot le simt lipsa. Cel mai mult îmi doresc să se întoarcă acasă, nu vreau să mă duc eu acolo. Nu vreau să mă despart de Miruna, colega mea de bancă, de ceilalţi colegi, de prieteni, de toţi cei de aici", afirmă Isabela. Plecaţi pentru a-i asigura copilului cele necesare, Florentina şi Ştefan trimit bani lunar, însă nu consideră că datoria de părinţi se opreşte aici.

Mama şi tata sună acasă de trei ori pe săptămână, nedezlipindu-se de aparat cel puţin o jumătate de oră. "Mama mă întreabă mereu cum învăţ, dacă mă mai dor ochii sau capul, îmi spune să mă îmbrac gros, ca să nu răcesc, iar tata încearcă să afle, de fiecare dată, dacă mi-am făcut un prieten", spune, zâmbind, Isabela.

Drogurile, şcoala, ieşirile cu prietenii, muzica şi schimbările fiziologice specifice vârstei sunt doar câteva dintre subiectele abordate în discuţiile telefonice. Familia Cucu cheltuieşte lunar în jur de 70 de euro pentru apelurile către România. Florentina a vorbit la telefon şi cu diriginta: "Isabela nu a avut niciodată probleme cu şcoala, iar după plecarea noastră, a continuat să înveţe la fel de bine", spune mama fetei.

Părerea dirigintei, Elena Tăbârţă, profesor de matematică, este aceeaşi: "Dacă nu aş şti că părinţii Isabelei sunt plecaţi în Spania, nimic din comportamentul ei sau situaţia şcolară nu ar trăda acest lucru. Fata a fost lăsată pe mâna unor oameni de încredere, care au grijă de educaţia ei, dar cred că şi părinţii se implică şi vorbesc des cu ea."

Şcoala, cea mai importantă

Florin Cârstea din comuna Runcu, Dâmboviţa, se află în Spania de aproape cinci ani, împreună cu soţia sa. Cei doi au o fată şi un băiat, Andruţa şi Florin, elevi în clasa a VI-a, respectiv a VII-a. Părinţii trimit bani în fiecare lună şi stau de vorbă cu cei de acasă câte o oră, cel puţin o dată pe săptămână, profitând de preţul mic pe care îl plătesc la telefoanele publice pentru a suna în România: 17 cenţi pentru un apel de un minut la un telefon fix şi 27 de cenţi pentru mobil.

Cei care au grijă de copii şi se interesează des de situaţia lor şcolară sunt bunicii, iar părinţii află de la ei cum merge cu şcoala. "Băiatul este înscris şi la Şcoala Populară de Arte din Târgovişte, învaţă să cânte la orgă. Îi spun mereu: <> "

De asemenea, prin telefon, Florin îşi sfătuieşte copiii să fie atenţi la prietenii pe care şi-i aleg. "În general, soţia mea le dă mai multe sfaturi: <> ", mărturiseşte Florin. Alexandru Cârstea, bunicul copiilor, spune că plecarea părinţilor nu i-a afectat foarte mult pe Andruţa şi pe Florin, deoarece şi când erau în ţară părinţii lucrau, aşa că cei mici au fost crescuţi de bunici. În fiecare vacanţă, copiii merg în Spania, însă cel mai mult îşi doresc să se reîntoarcă părinţii acasă, în România.

"Cu 45 de euro pe lună, am internet şi îmi văd copilul zilnic prin webcam"

Cosmina Ceviciuc-Vintilă (32 de ani), originară din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, are o fată de 11 ani, elevă în clasa a IV-a. De la plecarea mamei în Spania, acum şase ani, Carmen Maria locuieşte cu bunicii. Deşi Cosmina şi-a dorit s-o aducă pe fată lângă ea, aceasta a preferat să rămână acasă, alături de toţi cei pe care îi cunoaşte: bunici, rude, prieteni şi colegi de şcoală.

"Eu nu am vrut să merg în Spania, deoarece acolo nu am copiii de aici, însă îmi este foarte dor de mama şi aş vrea să vină acasă de tot. Ar vedea cum învăţ şi cum îmi fac temele. Aş vrea să meargă cu mine la olimpiade şi să mă încurajeze!

Eu îmi doresc să ajung sus, în vârf, să fac ceva în viaţa asta", spune Carmen, fetiţa Cosminei. Până anul trecut, mama cheltuia aproximativ 200 de euro lunar pentru a vorbi cu fetiţa, cu bunicii şi cu învăţătorul, din două în două zile. Acum, prin intermediul internetului, plătind 45 de euro pe lună, o vede pe Carmen zilnic prin webcam, discută cu ea şi cu cei de acasă.

O dată pe an, merge în concediu în România. "Când ştiu că trebuie să vină mama, simt o bucurie imensă în suflet, dar când trebuie să plece, mă întristez şi plâng. Bine că vorbim mereu pe internet, aşa că îmi mai trece dorul", mărturiseşte Carmen. Când vine în ţară, Cosmina se întâlneşte, de fiecare dată, cu învăţătorul fetei, pentru a se informa despre evoluţia acesteia.

"Fata învaţă foarte bine şi este sociabilă"

"Sunt foarte liniştită în privinţa lui Carmen. Învaţă foarte bine, iar anul acesta participă la olimpiadele şcolare. Îi place foarte mult educaţia civică şi îmi spune mereu care sunt drepturile copiilor", spune mama, zâmbind.
La fiecare întâlnire virtuală, Cosmina, ca şi mulţi alţi părinţi care şi-au lăsat copiii în România, îi reaminteşte fetiţei: "Carmen, ascultă-i şi respectă-i pe mamaia şi pe tataia, că ei fac totul ca să-ţi fie bine şi să nu-ţi lipsească nimic! Să fii cuminte şi mai ales să înveţi cu spor, ca să ai parte de un viitor frumos şi să ajungi cineva în viaţă!"

Învăţătorul fetiţei, George Dobre, ne-a spus: "Situaţia lui Carmen este una fericită, atât bunicii, cât şi mama încearcă să facă tot ce pot, astfel încât să-i fie mai uşor copilului. Fata învaţă foarte bine, are un caracter puternic şi este sociabilă".

Dascălul consideră că, din toate punctele de vedere, educaţia prin telefon nu suplineşte prezenţa părinţilor, chiar dacă bunicii îşi fac datoria exemplar. (Mihaela Colea)

350.000 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă

La jumătatea anului 2007, 350.000 de minori (7%) aveau cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată un studiu UNICEF România, realizat de Gallup. Peste jumătate din copii provin din mediul rural, cei mai mulţi minori fiind din Moldova. Urmează, în ordine: Muntenia, Transilvania, Crişana, Maramureş, Banat şi Oltenia, fiecare cu câte 50.000 - 55.000 de copii.

În Bucureşti, numărul copiilor cu părinţi emigraţi este de aproximativ 30.000. Cei mai mulţi părinţi care pleacă la muncă au sub 40 de ani, atât mamele, cât şi taţii (78%, respectiv 63%). Majoritatea celor care pleacă au studii medii (58% din mame şi 64% din taţi). 7% din mame şi 13% din taţi au studii superioare. Motivul pentru care pleacă la muncă sunt banii, însă o treime din imigranţi spun că nu şi-au îmbunătăţit situaţia financiară.