Hotii de benzina din Buftea si Chitila, protejati de nu mai putin de 19 politisti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toti se afla acum in arestul Parchetului National Anticoruptie

Complicitatea unor politisti bucuresteni cu hotii de produse petroliere din conductele S.C. Petrotrans S.A. a fost descoperita inca din octombrie 2002, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Interne. Conducerea Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna a sesizat atunci Parchetul National Anticoruptie in legatura cu faptul ca unii subofiteri din Politia Capitalei si Politia Judetului Ilfov, pentru diverse sume de bani, ii ajuta pe hoti sa fure carburanti din conductele magistrale, care traverseaza localitatile Buftea si Chitila, unii mergand pana la a se alatura convoaielor de masini ale infractorilor pentru a asigura protectia transporturilor. In baza sesizarii ofiterilor de la UM 0962 si a probatoriului administrat, PNA a emis mandate de arestare pentru 4 politisti. Infractiunile retinute in seama acestora sunt luare de mita, calcare de consemn, complicitate la furt calificat. Dupa cateva luni, PNA a emis alte trei mandate de arestare pe numele a trei agenti de politie, infractiunile fiind aceleasi. Extinzand cercetarile, la 28 mai a.c., PNA a dispus arestarea altor 12 agenti de politie, toti de la Sectia 5 de Politie. Si ei sunt acuzati de luare de mita, complicitate la furt calificat, asociere pentru savarsirea de infractiuni. Pentru aceste fapte risca pedepse de pana la 20 de ani de inchisoare. In perioada cat au fost ajutati de politisti, hotii au sustras peste 50 de tone de combustibil.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite