Funeriu: 20.000 de copii care nu ar fi beneficiat de şcoală vor intra în clasa pregătitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei a declarat că nu este absolut nicio problemă referitoare la organizarea clasei pregătitoare începând cu luna septembrie, "toată zvonistica lansată pe această temă fiind absolut falsă".

Una dintre cele mai importante consecinţe ale introducerii clasei pregătitoare în acest an este faptul că 20.000 de copii care nu ar fi beneficiat altfel de şcolarizare vor merge la şcoală, a spus ieri Daniel Funeriu la Cluj-Napoca, la o întâlnire a inspectorilor şcolari cu atribuţii în învăţământul pentru limbile minorităţilor naţionale.

Existenţa clasei pregătitoare va avea rolul unei perioade de tranziţie între grădiniţă şi clasa întâi, în cadrul căreia copiii "vor învăţa jucându-se, susţine ministrul Educaţiei.

"În România, trecerea de la grădiniţă la şcoală era mult prea abruptă. Părinţii ştiu foarte bine că, la grădiniţă, copiii se jucau, după care intrau la şcoală în clasa întâi într-un format foarte rigid. Existenţa clasei pregătitoare va face exact acest lucru: copiii vor avea o perioadă de tranziţie, vor învăţa jucându-se, tocmai pentru a le da cele mai bune preachiziţii pentru urmarea învăţământului ulterior", a afirmat Funeriu.

Ministrul Funeriu a dat asigurări părinţilor că elevii "vor fi trataţi impecabil la începutul clasei pregătitoare", iar părinţii vor fi informaţi "cum probabil nu au mai fost niciodată până acum de către sistemul de învăţământ".

"Ministerul Educaţiei va comunica foarte curând inspectoratelor şcolare tot setul de metodologii pentru organizarea impecabilă a clasei pregătitoare. Întreg aparatul ministerului va face un efort de informare într-un mod care va fi foarte atent. Fiecare elev şi fiecare părinte va fi informat. Această măsură este luată cam târziu, clasa pregătitoare ar fi trebuit să fie introdusă acum 15 sau 20 de ani", a mai spus ministrul Educaţiei.

În acest an, măsura îi afectează pe copiii născuţi în 2006 care trebuie să aleagă între şcoală şi grădiniţă. Astfel, copiii născuţi în 2006 până la 31 august se duc la şcoală şi o încep cu clasa pregătitoare, iar cei născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 pot opta, în funcţie de dezvoltarea lor intelectuală, emoţională şi fizică de la acea vârstă, între şcoală - clasa pregătitoare - şi încă un an la grădiniţă. În anul următor, ei vor merge la şcoală tot în clasa pregătitoare.

Odată cu introducerea acestei clase la ciclul primar, învăţământul devine obligatoriu de la vârsta de 6 ani. Clasa pregătitoare se organizează în cadrul şcolilor cu învăţământ primar, dar poate funcţiona şi în cadrul grădiniţelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite