Cazul Huidu: ipoteza derapării câştigă teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizatorul TV a intrat cu maşina pe contrasens din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed, susţin procurorii de la Înalta Curte.

Şerban Huidu a sosit ieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov exact la 9.30, ora la care fusese citat. Arăta vizibil marcat de tragedie, era palid şi avea cearcăne. Nu a făcut nicio declaraţie referitoare la accident. Chiar dacă avea dovadă de la poliţie şi ar fi putut conduce, Şerban Huidu a preferat să vină împreună cu fratele său, Vlad, care l-a adus cu maşina. Vedeta a fost însoţită şi de avocatul Ioan Mânjină. Huidu a stat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov două ore, timp în care i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi a fost audiat. Şerban Huidu şi-a menţinut declaraţia pe care a dat-o luni în faţa poliţiştilor, şi anume că maşina a derapat şi că nu ştie ce viteză a avut în momentul accidentului.

Tot ieri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a transmis primele concluzii ale anchetei de până acum în acest caz. Potrivit comunicatului remis presei, „din probatoriul administrat până la acest moment al urmăririi penale reiese că, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), realizatorul TV a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit autoturismul Dacia în care se aflau trei persoane".

Urmează expertiza

Următorul pas în anchetă este executarea expertizei în cazul maşinii lui Şerban Huidu. Expertiza va stabili viteza cu care a rulat SUV-ul, dar şi cum s-a produs accidentul. „În perioada următoare vor fi stabilite obiectivele pentru efectuarea expertizei tehnice auto. (...) Învinuitul a precizat că va depune la dosarul cauzei actele medicale, după ce în prealabil vor fi traduse, având în vedere că acestea provin de la unităţi medicale din străinătate", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Acte medicale la dosar

În funcţie de probele existente la dosar se mai poate dispune efectuarea de teste şi expertize, dacă este cazul. „Pe parcursul cercetărilor se mai pot dispune expertize criminalistice suplimentare. Dacă se va impune, se va face şi o evaluare medicală a domnului Huidu", a mai spus Carmina Reit.În final, procurorii trebuie să decidă dacă Huidu este vinovat de accident. Dacă este considerat responsabil, se va întocmi un rechizitoriu şi Şerban Huidu va fi trimis în judecată. Dacă se va considera că nu este vinovat, atunci se va dispune scoaterea de sub urmărirea penală.

„Cronica" se întoarce

Emisiunea „Cronica Cârcotaşilor", de la Prima TV, nu va fi difuzată nici săptămâna viitoare, ci abia din 2 noiembrie. Potrivit Mediafax, conducerea televiziunii nu a decis în ce formulă va fi reluat programul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite