Nu e Capitala de vină

Iar ideea de a muta Capitala undeva pe un teren viran, unde să înălţăm un oraş nou, locuit de oameni noi, cu o mentalitate "sănătoasă", este o utopie care ar putea fi experimentată doar de

Iar ideea de a muta Capitala undeva pe un teren viran, unde să înălţăm un oraş nou, locuit de oameni noi, cu o mentalitate "sănătoasă", este o utopie care ar putea fi experimentată doar de un regim de mână forte. În ultimul secol au fost, este adevărat, şi state democratice care au renunţat la vechea capitală şi au mutat administraţia centrală în locaţii complet noi. Australienii şi-au ales Canberra drept capitală în 1913, pentru a pune capăt disputelor, marcate de orgolii, dintre Melbourne şi Sidney. Brazilienii şi-au construit, undeva în centrul ţării, oraşul Brasilia, pentru a opri dezvoltarea excesivă a zonei de coastă, centrată în jurul lui Rio de Janeiro. Acest proiect utopic - oraşul are forma unui avion - a dus însă ţara la faliment, iar preşedintele care a ridicat Brasilia în 41 de luni a fost alungat, în 1964, de armată. Nu trebuie însă nici să privim cele spuse de Hărdău ca pe nişte simple afirmaţii ale unui ministru cam mediocru, dornic să şocheze. Nemulţumirile sale sunt şi expresia unui fapt: sistemul "statului naţional unitar" determină ca, în Capitală, să se adune imensa majoritate a valorilor - materiale sau culturale -, aceste valori fiind în mare măsură drenate din provincie Iar din această perspectivă, ar fi momentul, poate, ca România să treacă peste temerile legate de loialitatea minorităţii maghiare şi să accepte refacerea vechilor regiuni istorice. Aşa-numitele "regiuni de dezvoltare", create în 1998 pentru a absorbi fondurile europene, sunt un eşec. Aceste regiuni reprezintă, de fapt, o asociere forţată a judeţelor, fără nicio legătură cu tradiţia. Asocierea a fost impusă pentru că, prin lege, s-a stabilit ce judeţe fac parte dintr-o regiune sau alta, astfel încât să se evite gruparea zonelor cu populaţie majoritar maghiară. Este adevărat că liderii UDMR duc, la Bruxelles, o activitate subterană, prin care încearcă să obţină sprijin european pentru refacerea vechii regiuni autonome maghiare. Şi ce? Dacă, într-o situaţie extremă, vor reuşi acest lucru, cu ce va fi afectată România, de vreme ce această ţară va fi, în câţiva ani, în spaţiul Schengen, iar euro va înlocui moneda naţională? Un exemplu relevant este Catalonia, regiune istorică a Spaniei, cu capitala la Barcelona, care, treptat, odată cu aderarea la UE, a obţinut un regim de semiindependenţă. În 2006, cei de aici au obţinut chiar statutul de "naţiune". Puterea centrală şi-a păstrat însă principalele atribuţii - cele legate de apărare şi politică externă -, iar pentru un turist care vizitează Spania, singurul lucru vizibil este antipatia dintre suporterii de la F.C. Barcelona şi Real Madrid. Nici într-o Românie care va fi membră a UE nu se va întâmpla, probabil, nimic rău, dacă vor fi reconstituite regiunile istorice. Niciun etnic maghiar nu va avea interesul să creeze o nouă entitate administrativă care să iasă din NATO şi din UE. Dimpotrivă, banii vor fi mai bine gestionaţi, iar Maramureşul şi Bucovina îşi vor putea crea propria imagine - sau propriul "brand" - pentru a atrage mai mulţi turişti, de exemplu. Într-un fel, Hărdău, în stilul său enervant şi confuz, nu a făcut decât să redeschidă discuţia despre regionalizare, discuţie pe care, vrem sau nu, va trebui să o purtăm. De preferinţă însă, în termeni civilizaţi, în care să evităm un război mediatic între bucureşteni şi restul ţării sau între maghiari şi români.