Agro-businessmani in zdrente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape patru ani, guvernul PSD vorbeste despre agricultura. De la presedintele Ion Iliescu, pana la premierul Adrian Nastase si ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, "chestiunea" agricola a fost

De aproape patru ani, guvernul PSD vorbeste despre agricultura. De la presedintele Ion Iliescu, pana la premierul Adrian Nastase si ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, "chestiunea" agricola a fost tratata cu discursuri ce au pendulat intre grotesc si ridicol. Bunaoara, premierul Adrian Nastase, "atacant" fidel al subiectului, afirma in urma cu cateva luni ca "anii 2001-2003 au reprezentat perioada inscrierii agriculturii pe calea modernizarii si adaptarii la cerintele pietei". Nu mai tarziu decat ieri, acelasi premier se plangea ca "nu putem continua ca in satele romanesti sa avem zece oameni care tin de lant o vaca asteptand sa termine de pascut pentru a o duce acasa". Nehotarat in ce secol sa plaseze agricultura romaneasca, seful guvernului s-a rastit din nou la intermediari, criticandu-i ca importa ieftin si vand scump. Vorbind ca si cum nu ar fi fost in fruntea guvernului, Nastase se lamenta ca importatorii sunt singurii care se imbogatesc de pe urma facilitatiIor acordate, de parca nu propriul Cabinet ar fi intretinut politica scutirilor si anularilor de taxe vamale la diverse importuri clientelare. Declaratiile premierului au cazut direct in balta Forumului de dezvoltare durabila a Romaniei, sub a carui denumire de trista rezonanta s-a dezbatut ieri problema dezvoltarii agriculturii pana in anul... 2025. In culori vii si grafice multiple, ministrul Ilie Sarbu a prezentat agricultura Romaniei de o maniera ce ar fi convins orice necunoscator al peisajului autohton ca ne hranim din cornul abundentei. Aflam astfel ca, in perioada 2000-2004, nu am inregistrat nici un regres, ci un progres continuu. Si ca imaginea sa fie completa, Sarbu a venit si cu o viziune: pana in 2025, taranul roman va deveni un veritabil "agro-businessman", iar romanii vor manca mai multe legume si peste si mai putina carne de porc si paine. Daca n-ar fi triste, elucubratiile ministrului Agriculturii ar fi hilare. Ca dezbaterile guvernamentale pe teme agricole sunt rupte de orice realitate o demonstreaza faptul ca factura pentru hrana din import a ajuns la 1,5 miliarde de euro. Cifrele statistice dezvaluie o agricultura complet diferita de cea prezentata de guvernanti. Importurile de produse agricole au crescut alarmant: numai in primele trei luni ale anului, valoarea lor a atins 420 de milioane de euro, iar pentru primele sase luni ale anului se estimeaza valori ce depasesc 800 de milioane de euro. Dar poate ca imaginea dezastrului din agricultura este cel mai bine reflectata de faptul ca, in ultimii ani, Romania a ajuns sa importe rosii, mere, ceapa, inclusiv sare, produse altadata excedentare. Singurele exceptii de pe lista produselor aduse din afara au ramas uleiul de floarea-soarelui, vinul, berbecutii, caprele si melcii. Nici porcii nostri nu mai sunt pe gustul producatorilor autohtoni de mezeluri care importa mai mult de jumatate din materia prima. Productia de lapte industrializat a ajuns in 2003 la numai 20 la suta fata de nivelul din 1995, iar micile exploatatii din domeniu sunt amenintate dupa intrarea in competitia cu cele din UE sa ramana doar la jumatate. Lipsa unei strategii coerente si realiste este cauza principala a prabusirii agriculturii romanesti. Cu un ministru preocupat mai mult de plantarea cipurilor de pe urechile magarilor, numararea delfinilor din Marea Neagra si traducerea standardelor europene de imperechere a animalelor, agricultura romaneasca a ramas intepenita intr-un alt secol. Si cum nu se poate apropia de UE, va veni Europa peste ea. Incapabila sa faca fata concurentei produselor din statele europene, agricultura Romaniei nu mai are timp decat pentru retete de supravietuire. Banii comunitari nu pot salva o agricultura rudimentara. Ceea ce nu inteleg guvernantii este ca nu se vor putea opune legilor pietei, in virtutea carora consumatorul roman nu va avea nici o jena in a alege puii unguresti atata timp cat ei vor fi mai ieftini decat cei romanesti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite