VIDEO Cel mai rapid ghepard din lume – 100 de metri în 5,95 secunde

VIDEO Cel mai rapid ghepard din lume – 100 de metri în 5,95
secunde

Sarah a alergat cu 98 de kilometri pe oră FOTO: National Geographic/Captură Video

Un ghepard de la grădina zoologică din Cincinnati a bătut recordul mondial de viteză pentru aceste animale, parcurâng 100 de metri în doar 5,95 secunde.

Timpul realizat de către animal este cu patru secunde mai rapid decât cel mai rapid om din lume, jamaicanul Usain Bolt, care a străbătut 100 de metri în 9 secunde şi 58 de sutimi. Practic, ghepardul pe nume Sarah, a alergat timp de 100 de metri cu 98 de kilometri pe oră.

Ea era deţinătoarea recordului anterior, stablilit în 2009. Atunci avea doar opt ani şi a alergat aceeaşi distanţă în 6 secunde şi 13 sutimi. Înainte de Sarah, recordul pentru gheparzi fusese stabilit în 2001, când un mascul din Africa de Sud numit Nyana, a parcurs 100 de metri în 6,19 secunde, scrie livescience.com.

Sarah are 11 ani şi face parte dintr-un program special al grădinei zoologice din Cincinnati. Sprintul său a fost parte a unui documentar de la postul de televiziune National Geographic.

Iată video-ul de prezentare al reuşitei ghepardului Sarah

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: