Teoria pe care Biserica o vrea dispărută: viaţa pe Pământ e mai veche decât se credea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform Bibliei, viaţa pe Pământ a apărut în urmă cu câteva mii de ani, nu miliarde.
Conform Bibliei, viaţa pe Pământ a apărut în urmă cu câteva mii de ani, nu miliarde.

Descoperirea în Australia a unui cristal de zirconiu le-a demonstrat oamenilor de ştiinţă că viaţa pe Pământ a început mai devreme decât se credea.

Cristalul de zirconiu descoperit în Vestul Australiei fixează apariţia primelor forme de viaţă în urmă cu 4,1 miliarde de ani, plus sau minus 10 milioane de ani, deoarece cu exactitate oricum nu poate fi fixată data. Poate că aceste cifre nu îţi spun nimic, dar când afli că diferenţa faţă de ce credeau oamenii de ştiinţă şi perioada indicată de acest cristal este de circa 300 de milioane de ani lucrurile capătă o dimensiune ceva mai uşor de gestionat.

Studiul pe astfel de mostre de zirconiu a fost realizat de cercetători de la Universitatea Stanford şi Universitatea din California, scrie Reuters. "Din datele pe care le avem, acest zirconiu n-a fost contaminat de procesele geologice mai recent şi poate fi dovada că viaţa pe Pământ a apărut în urmă cu 4,1 miliarde de ani", se arată în lucrarea publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Până acum se credea că primele forme de viaţă au apărut pe Terra în urmă cu 3,8 miliarde de ani, fiind reprezentate de creaturi monocelulare. Oamenii, pe de altă parte, au apărut mult mai târziu, acum mai bine de 200.000 de ani. Totuşi, conform teoriilor exprimate în Biblie şi perpetuate în religiile din întreaga lume, Pământul şi viaţa aici nu sunt mai vechi de 7.000 până la 10.000 de ani. Charles Darwin este primul cercetător care a intuit evoluţia speciilor şi nu apariţia lor peste noapte.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite