Primul om dintre roboţi

Un robot construit de un rus şi de un ucrainean a învins testul Turing. Dar cât de mult contează acest lucru şi cât va mai trece până când roboţii vor putea înlocui oamenii cu totul? Până atunci, scopul ar putea fi problema: nu avem de ce să facem roboţi-oameni

Eugene Goostman e un copil de 13 ani din Ucraina. Vorbeşte cu adulţii englezi aşa cum ar face-o orice copil de 13 ani. Singura diferenţă dintre Eugene şi orice alt copil e că nu e om. Nu a venit de pe o altă planetă, ci din laboratoarele din Sankt Petersburg, Rusia. El e un computer, primul care a reuşit în mod oficial să dea gata o treime din juriul de la Testul Turing organizat de Universitatea din Reading (Marea 
Britanie).

Cinci calculatoare au concurat sâmbătă, 7 iunie 2014, pentru a reuşi să facă ceea ce nicio altă inteligenţă artificială nu a reuşit până acum – să păcălească oamenii că este unul de-al lor. 33% din membrii juriului au crezut că Eugene chiar este un băieţel de 13 ani din Ucraina. Dificultatea testului nu vine din capacitatea roboţilor de a fi foarte inteligenţi. Ci dintr-un detaliu.

Testul Turing e în aşa fel construit încât robotul să fie nevoit să fie destul de slab şi problematic, încât să semene cu un om. Vladimir Veselov şi Eugene Demcenko, creatorii robotului, l-au făcut să semene cu un copil de 13 ani. Aşadar, nu va face ecuaţii complicate, dar trebuie să ne păcălească. Inteligenţa artificială înseamnă proactivitate. Un computer trebuie să calculeze în timp real un răspuns, care să nu se bazeze pe o bază de date.

El nu trebuie să caute o informaţie fixă într-un tabel de scară universală. Nu, el trebuie să ia întrebarea noastră, să o descompună în sensuri, să o înţeleagă, iar apoi să ofere un răspuns viabil. Ce a descoperit testul Turing cu adevărat?

Pentru un amator, computerele se împart în două categorii: cele care sunt destinate procesării unui număr imens de date într-un timp scurt şi cele de inteligenţă artificială.

Cel mai puternic supercomputer din lume se numeşte Tianhe 2 (Calea Lactee 2) şi a apărut în 2012. Puterea unui supercomputer se calculează în petaflopi, adică numărul de operaţiuni pe care le poate face într-o secundă. Un petaflop reprezintă un cvadrilion de operaţiuni pe secundă. Tianhe 2 a ajuns la 33,9 petaflopi şi e folosit în cercetare.

Supercomputerul Tianhe 2

Când avem o cantitate de date uriaşă şi calcule de făcut, nu putem să ne bazăm pe oameni. Industria, cercetarea şi bazele de date funcţionează mai bine cu ajutorul unui computer, de asta era contemporană e mai bună decât trecutul.

Cum funcţionează inteligenţa artificială?

Ce are în plus un om faţă de un computer? Are pasiune, emoţie, o anumită întâmplare a fiinţei, un absurd al răspunsurilor. Un om are preferinţe, unele argumentate, unele nu. Un om nu este perfect, se încurcă. Dar mintea lui poate să gândească. Să facă legături între concepte cu uşurinţă.

Eugene Goostman, computerul est-european, a participat în 2012 la o competiţie. Atunci le-a spus celor din juriu că e pasionat de Eminem şi o urăşte pe  Britney Spears  şi nu e fan „Star Wars“. Dar un computer nu poate gândi asta în prealabil. Preferinţele lui au fost induse. A fost programat să o urască pe Britney Spears.

Interesant ce face Eugene în 2014, la testul Turing. Robert Llewellyn, unul dintre juraţi, a povestit interacţiunea cu el. Llewellyn a scris „How mutch wood ewe pay 4 a pear of shews“. Dacă citiţi cu voce tare vă daţi seama că propoziţia înseamnă „Cât de mult lemn ai plăti pentru o pereche de pantofi?“. 

Dar un computer poate să înţeleagă absurdul situaţiei? Eugene a spus că nu a înţeles întrebarea prima oară. Dar e perfect normal, şi omul a făcut la fel. A doua oară 
Eugene a glumit şi a spus că nu are nevoie de pantofi. 
Iar Robert a fost păcălit. 
A crezut că Eugene e omul.

Ca inteligenţa artificială să imite la perfecţie oamenii, ea trebuie să aibă răbdare. 
Eugene are 13 ani. E imperfect. Un computer cu inteligenţă artificială trebuie să studieze ani la rând oamenii, să cuprindă în mintea lui digitală cât mai multe concepte, să se lovească de viaţă.

Testul Turing e de fapt prima etapă. Dacă treci Testul Turing înseamnă că eşti destul de deştept încât să fii perfectibil, să creşti şi să devii un om mai bun. Turing visa. Iar testul e despre visare. Pentru că un robot care să gândească şi să fie asemănător oamenilor este aproape inutil. Reprezintă o ambiţie omenească, una dumnezeiască.

Câţi flopi sunt necesari pentru impredictibilitatea unui om? În flopi stă scrisă exactitatea. În flopi stă învăţarea. Dar un om răspunde cu o glumă. O glumă preia spusele interlocutorului, le învârte prin sinapse şi pe partea cealaltă iese o replică de efect.

Detensionarea atmosferei. Cearta. Relaxarea. Simţul celeilalte persoane. Un robot nu poate prin flopi să facă asta decât dacă va fi lăsat ani la rândul în ecosistemul oamenilor.

Eugene Goostman în 2012

Încurajarea greşelii

Un alt critic al Testului Turing este Katrina LaCurts de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Pentru ea, prima greşeală a Testului Turing e tocmai faptul că o maşină trebuie să facă greşeli pentru a trece testul. Ca un robot să facă asta, trebuie să renunţe la rapiditatea şi complexitatea sa. Trebuie să renunţe, cum zice ea, la superarticularitate.

Dar Katrina LaCurts spune lucrul esenţial, pe care îl menţiona mai sus. Dacă un robot e programat în aşa fel încât să facă greşeli în mod intenţionat, atunci testul Turing stă în picioare.

Katrina LaCurts vorbeşte şi de absolutul unui test. Turing spunea că o maşină digitală trebuie să fie inteligentă, dar nu cât de inteligentă să fie. De exemplu, Eugene e un copil de 13 ani. Acest lucru înseamnă că a fost programat în acest fel.

Dincolo de raţiune

Reffat Sharmeen de la departamentul Computer Science de la Universitatea New Mexico remarcă faptul că inteligenţa nu se referă doar la raţiune, la computaţie. Inteligenţa generală are noţiuni sociale şi emoţionale. Inteligenţa socială este definită drept capacitatea umană de a interpreta relaţiile dintre oameni prin credinţe, dorinţe, care să se adapteze la schimbările sociale. Inteligenţa emoţio-
nală face parte din cea socială şi le permite oamenilor să raţioneze în privinţa sentimentelor lor şi ale celorlalţi.

De asemenea, prin inteligenţa emoţională putem descoperi elemente ale acţiunilor viitoare. Pragmatic, Sharmeen menţionează că o maşinărie este inteligentă când este sclavul omului – adică slujeşte dorinţelor sale, scutindu-ne de efort.

Un lucru interesant, dar care nu e reprezentat de 
Eugene Goostman se numeşte „sensitive artificial listener“ (ascultător sensibil artificial). Aceasta este o abordare în ştiinţa computaţională prin care maşinile se concentrează pe sentimentele oamenilor. Analizează dialogul în timp real, tonul vocii, faţa şi apoi răspunde. Eugene Goostman e defensiv. El răspunde unor întrebări. Înţelege ca un copil de 13 ani anumite elemente ciudate ale discursului omenesc, dar nu vine în întâmpinarea noastră. 

Jocul imitaţiei

În 1950, Alan Turing, un celebru matematician britanic, crea acest joc al imitaţiei, cum îl denumea în articolul său ştiinţific. Turing nu era un nimeni. Fusese tânărul cercetător care a reuşit să spargă maşina de criptat a naziştilor, Enigma.

Turing propunea un joc care să răspundă la întrebarea „Pot maşinile să gândească?“. Pentru Turing, roboţii nu erau neapărat un instrument care să lucreze în centre de date uriaşe sau care fac calcule uriaşe. Nu, aceasta este o gândire analitică. Dar poate avea un robot inteligenţă? Capacitatea de a imita? Capacitatea de a fi destul de prost, încât să fie cel mai deştept? Pot oare roboţii într-o zi să ia forma umană şi să ne înlocuiască, păcălindu-ne că sunt reali?

Jocul imitaţiei al lui Turing pleacă de la diferenţierea dintre sexe. El a scris atunci despre un joc în care un bărbat şi o femeie stau în spatele unui zid, un interogator îi întreabă, iar răspunsurile vin în formă scrisă, pe un ecran. Îşi va da seama interogatorul, care e bărbat şi care e femeie?

Marvin Minksy despre Testul Turing - e o glumă!

Între etică şi teologie – unde 
e sufletul dintr-o maşinărie digitală?

Printre specialişti există diferite raportări la faptul că Eugene ar fi întrecut Testul Turing. Aceste argumente sunt şi de ordin etic, dar şi teologic. Cristian Ducu, profesor de etică la Universitatea Bucureşti, crede că testul nu este unul matematic, iar asumpţia lui Alan Turing era că dacă o maşinărie ar putea să ne păcălească, am putea spune că procesează informaţie şi dezvoltă un comportament similar cu „gândirea“.

„Presa s-a entuziasmat la anunţul unei universităţi britanice interesate de vizibilitate. Dincolo de senzaţio-
nal, avem realitatea din domeniul roboticii – supercomputerul este în faza în care nu demonstrează procese cognitive complexe“, crede Ducu. El spune că suntem departe de computerul Samantha din filmul „Her“.

În schimb, pentru Ducu, testul devine relevant de acum încolo. „Este o piatră de hotar pe care o considerăm normală, ca o maşină să se califice la statutul de fiinţă inteligentă“, spune profesorul de etică.

Ducu spune că maşina poate primi numele de fiinţă inteligentă, dar nu şi de agent moral, adică acela care presupune printre altele capacitatea de a lua decizii morale în legătură cu 
ceilalţi şi pentru sine. Concluzia? Suntem departe de imaginaţia scriitorilor de 
science-fiction.

Argumentele teologice

Pentru preotul Eugen Tănăsescu, blogger adevarul.ro, Testul Turing nu are relevanţă. „Algoritmii nu pot fi creativi precum omul şi nu pot dobândi conştiinţa sinelui. Inteligenţa artificială are o limită. Ea imită umanitatea, dar nu poate crea ceva. Călcâiul lui Ahile este existenţa ei:  algoritmul matematic. Un algoritm nu va putea să creeze vreodată ceva“, spune Eugen Tănăsescu.

De asemenea, intenţia specialiştilor care vor să învingă testul lui Alan Turing este contestată de Tănăsescu. „Comportamentul uman nu ţine doar de fizică şi chimie, ci de ceva mult mai profund, pe care îl numim generic suflet. Raţiunea este parte componentă a personalităţii noastre, care ar putea fi transpusă în algoritmi, dar nu se pot transmite sentimentele şi voinţa. Aş mai lua în calcul capacitatea de memorare şi uitare“, crede preotul constănţean.

Pentru Tănăsescu, liberul arbitru nu poate fi simulat prin software. Concluzia sa este una teologică. „Este un câştig faptul că omul, icoană a Creatorului fiind, a reuşit să creeze maşina. Ea îl poate ajuta să-şi depăşească limitele ce ţin de viteză şi procesare. Ca maşina să imite omul e imposibil, pentru că sufletul, personalitatea şi subiectivitatea nu pot fi transpuse într-un cod informatic“, încheie Tănăsescu. 

„Roboţii care imită oamenii sunt 
un scop prea mic pentru cercetare“

Pat Hayes (70 de ani) este un cercetător britanic, printre cei mai cunoscuţi în domeniul inteligenţei artificiale. Rămâne în memoria pasionaţilor acestui domeniu prin faptul că părerile lui nu au respectat mereu lucrurile universal acceptate. Am vorbit cu el despre Eugene, robotul care ar fi trecut Testul Turing.

„Nu sunt de acord cu premisa ta. Testul Turing înseamnă mai mult decât o discuţie, are nevoie de capacitatea de a vorbi real, în modul în care un om ar face-o. Niciun program nu e capabil de aşa ceva. Cel mai apropiat e Watson de la IBM“, mi-a spus Hayes.

Pentru el, Testul Turing are câteva probleme esenţiale. În primul rând, testul se schimbă cu timpul. „Dacă ai putea să te întorci în timp, în 1955, şi ai pune Siri de la 
Apple să vorbească cu specialiştii, ar trece Testul Turing“, crede Hayes. De asemenea, el spune că testul vrea să valideze o ipoteză nulă, aceea că oamenii şi roboţii sunt identici, ceea ce e imposibil. Nu în ultimul rând, „a imita inteligenţa umană este un scop mic pentru robotică şi duce la ştiinţă şi tehnologie 
greşite“.

Nu sunt de acord cu premisa ta. Testul Turing înseamnă mai mult decât o discuţie, are nevoie de capacitatea de a vorbi real, în modul în care un om ar face-o. Niciun program nu e capabil de aşa ceva. Cel mai apropiat e Watson de la IBM

Pat Hayes, cu 50 de ani de experienţă în domeniul inteligenţei artificiale, nu crede în Eugene pentru că robotul nu este unul atât de spectaculos. „Chatterboţii (n.r. – roboţii care vorbesc) nu sunt foarte interesanţi din punct de vedere al inteligenţei artificiale. Singurul lor scop este de a câştiga o serie de competiţii prosteşti şi de a populariza numele creatorilor în presă“, spune Hayes.

Roboţi calificaţi

De ce ar trebui ca un robot să imite oamenii? Hayes se întreabă acest lucru în timp ce vorbim. „Vrem ca roboţii să fie mai buni decât oamenii, altfel ce rost are să-i construieşti? Roboţii care fac maşini arată omeneşte? Nu. Contează? Nu“, spune Hayes. Pentru el, roboţii nu vor fi capabili din punct de vedere social, deşi menţionează că sunt proiecte pentru asistenţi personali pentru bătrâni care sunt interesante.

În viitor, roboţii vor înlocui oamenii în mai multe domenii, dar roboţii care vorbesc vor fi marginali. „Sunt un factor esenţial în economie. Până de curând, manufacturile au fost înlocuite de roboţi, dar astăzi, aceştia pot face munca oamenilor din domeniul sănătăţii, avocaţilor, scriitorilor, managerilor. Roboţii iau slujbe din zona muncii calificate. Efectele sociale vor fi profunde şi ireversibile şi nu au fost discutate destul“, spune puţin îngrijorat Hayes.

Într-un text mai vechi, Hayes 
insistă asupra modului cum ar trebui să ne raportăm la inteligenţa artificială. Pentru el, ar fi o dramă să creăm o tehnică ce imită oamenii şi dă exemplul lui Hal din „Odiseea spaţială 2001“. „Hal a cedat pentru că a fost prins cu minciuna de către oameni. Acest lucru s-a întâmplat doar pentru că a fost creat să imite gândirea noastră. Practic, a intrat într-o psihoză“, menţionează Hayes în articolul amintit. 

Roboţii iau slujbe din zona muncii calificate. Efectele sociale vor fi profunde şi ireversibile şi nu au fost discutate destul

Calculatorul gândeşte deja ca un om? 

Profesorul Vasile Baltac a scris pe blogurile adevarul.ro despre momentul Eugene Goostman. "Cu siguranţă nu ne aflăm în faţa unei descoperiri epocale, ci a unui pas mic dar important înainte. Încă e la apariţia calculatoarelor oamenii au fost preocupaţi de ideea că maşinile gândesc şi la un moment dat ne vor depăşi. Să nu uităm că însuşi Turing a fost preocupat de subiect şi că a scris un articol despre maşinile care pot gândi în 1950, când erau puţine calculatoare electronice în lume şi toate din prima generaţie lente şi neperformante. Turing lucrase însă în timpul războiului cu Collossus Mark 1, un supercalculator ultrasecret al vremurilor acelea, cu care descifrase codurile maşinii germane de codat ENIGMA. Mintea lui strălucită de matematician de geniu nu putea să nu întrevadă posibilitatea ca maşinile să amplifice gândirea umană.

Autorul acestor rânduri crede că maşinile, roboţi sau programe informatice, se vor apropia de om, dar nu îl vor depăşi. Apropierea este asimptotică, distanţa este din ce în ce mai mică, dar niciodată zero. Omul a creat mii de instrumente care să-l ajute în relaţia cu mediul înconjurător, suplinind forţa redusă a mâinilor, viteza redusă a picioarelor, slăbiciunea relativă a ochilor, gama sa redusă de mirosuri, etc. etc.

Odată cu apariţia calculatoarelor a început fenomenul de amplificare a proceselor de gândire. La început accelerarea proceselor de calcul, ajungând în prezent la interacţiunea socială şi noile direcţii cum sunt big data ne vor aduce multe surprize", a scris profesorul Baltac.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/eugene-goostman" target="_blank">View the story "Eugene Goostman" on Storify</a>]