Şarpele căruia i-a ieşit prada prin piele, la propriu. Cum a reuşit un miriapod să învingă o viperă cu corn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Insula Golem Grad din Macedonia o viperă a încercat să mănânce un miriapod. Miriapodul n-a fost de acord, iar vipera a sfârşit ucisă de ceea ce voia să-i fie „prânz“.

Vipera din Macedonia era din specia celor cu corn, cum se întâlnesc şi în România, a vrut să mănânce un miriapod. Pentru că şerpii nu pot mesteca prada, o înghit şi aşteaptă ca sucurile gastrice să o digere. Aşa a făcut şi această reptilă, numai că miriapodul care se voia „prânz“ a decis că poate lupta, scrie „Guardian Liberty Voice“. Şi a luptat atât de bine, încât i-a ieşit viperei prin piele. La propriu.

Cercetătorii care au descoperit vipera şi miriapodul au observat întâi capul acestuia ieşit prin abdomenul şarpelui, după cum se poate remarca şi în poza de mai sus. Viperele cu corn sunt o specie veninoasă, dar nu foarte gresivă, atacând doar când sunt provocate. Aceşti şerpi sunt des întâlniţi în Balcani şi în estul Europei. Miriapodul este considerat deja adult, iar greutatea lui era mai mare decât cea a şarpelui.

Oamenii de ştiinţă au mai remarcat şi că organele interne ale şarpelui lipseau. Prin urmare, miriapodul fusese înghiţit de viu şi în încercarea de a scăpa a mâncat pur şi simplu organele viperei şi în final a reuşit să străpungă cu capul peretele abdominal. În final, însă, nu a supravieţuit.

image

Viperele cu corn adulte se hrănesc cu mamifere mici, şobolani, păsări, şopârle sau alţi şerpi, dar au ajuns în ultimii ani să încerce şi „delicateţuri“ precum acest tip de miriapod. Nu este un caz singular în care prada şi-a ucis prădătorul, tocmai pentru că şerpii au proasta inspiraţie de a-şi încerca norocul şi cu specii mai mari sau mai periculoase. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite