Facebook a şters feţele europenilor din baza de date

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tehnologia de recunoaştere facială a fost reintrodusă în SUA, decizie care nu i-a deranjat pe americani
Tehnologia de recunoaştere facială a fost reintrodusă în SUA, decizie care nu i-a deranjat pe americani

Facebook şi-a sters, vineri, baza de date creată de pe urma  serviciului de recunoaştere facială, care conţinea feţele a milioane de europeni. Decizia vine ca urmare a unei promisiuni pe care Facebook a făcut-o autorităţilor Uniunii Europene, potrivit  site-ului Tech Radar.

Tehnologia de recunoaştere facială, introdusă la nivel mondial în 2011, le sugera utilizatorilor pe cine să eticheteze în pozele urcate pe site.  Platforma de socializare putea să eticheteze persoanele dintr-un grup de poze automat, pe baza acestei tehnologii.

Facebook încă poate detecta feţele, făcând procesul de etichetare mai uşor, însă nu mai poate memora persoanele care au fost etichate şi nici nu le mai oferă utlizatorilor sugestii privind numele acestora. 

Răspuns prompt la cererea autorităţilor

În urma unei investigaţii, organele de reglementare ale UE au obligat Facebook să înceteze folosirea tehnologiei. Compania a promis atunci că va şterge baza de date pe care o adunase iar autorităţile europene au confirmat, vineri,  că Facebook a luat măsuri în această privinţă.

Un purtător de cuvânt al reţelei sociale a declarat la  acel moment că orgranele de reglemntare “lucrează constant împreună cu noi pentru a se asigura că ne îmbunătăţim standardele în ceea ce priveşte controlul”.  Înainte ca tehnologia să fie interzisă în Europa, site-ul a fost obligat să le ofere utilizatorilor posbilitatea de a nu permite acces serviciului la pozele lor.

Uniunea Europeană confirmă

Clara O’Sullivan, purtător de cuvânt al Comisarului  irlandez pentru Protecţia Datelor a a declarat că instituţia este mulţumită de cum a decurs procesul de ştergere a datelor.

Şi Ulrich Kuhn, Comisarul hamburghez pentru Protecţia Datelor şi Libertatea Informaţiei a confirmat şi el informaţia. “Am vrut să fim foarte siguri că a fost efectuată ştergerea, aşa că am analizat cu atenţia procedura”, a declarat oficialul.

Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat de curând, pentru CFO World, că datele au fost şterse şi că reţeaua socială nu mai are de gând să folosească tehnologia de recunoaştere facială în Europa.

În Europa, intezisă, în SUA rezistă

Tehnologia de recunoaştere facială a fost introdusă în SUA în 2010. Mişcarea Facebook nu a fost văzută, atunci, cu ochi buni nici de către americani.  Abilitatea de a detecta şi a memora feţele a generat temeri că informaţiile despre persoanele din baza de date Facebook vor putea fi găsite foarte uşor pe Internet.

Facebook şi-a retras, anul trecut, tehnologia din SUA, pentru a-i face “îmbunătăţiri”, însă a reintrodus-o acum trei zile. Potrivit site-ului motherboard.com, Facebook nu a modificat în niciun fel serviciul iar el a fost activat, în mod implicit, pentru toţi utilizatorii. Reacţia americanilor întârzie să apară.   I-a convins Facebook pe aceştia să reunţe la intimitate?

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite