UPC a lansat o aplicaţie prin care îţi poţi controla televizorul cu smartphone-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPC România anunţă lansarea în premieră a unei aplicaţii pentru telefoane inteligente şi tablete, care oferă clienţilor UPC, în exclusivitate pentru ţara noastră, posibilitatea de a înregistra programe TV oricând şi oriunde s-ar afla.

Cu UPC TV, clienţii îşi pot controla mediaboxul, accesa ghidul TV, pot schimba canalul urmărit la TV sau pot stabili un memo şi primi recomandări TV zilnice, de oriunde s-ar afla.

“Apetenţa românilor pentru aplicaţii mobile este în continuă creştere, estimându-se că un utilizator de smartphone descarcă în medie 22 aplicaţii şi foloseşte zilnic 4. Totodată, televizorul este în continuare principala sursă de diverstisment. UPC TV combină cele două lumi – cea a mobilităţii şi lumea TV - completează seria de servicii lansate în premieră de compania noastră şi aduce valoare suplimentară serviciului de televiziune digitală, oferindu-le clienţilor noştri beneficii clare şi o experienţă optimizată în raport cu serviciul TV. Practic, clienţii îşi pot alcătui, cu UPC TV, propriul canal TV prin înregistrarea exclusivă, de oriunde, a conţinutului relevant pentru ei. Lansarea de astăzi confirmă angajamentul nostru de a oferi experienţe digitale extraordinare”, declară Robert Redeleanu, Chief Marketing Officer, UPC România.

Aplicaţia UPC TV se adresează utilizatorilor de telefoane inteligente cu sisteme Android / iOS şi celor cu tablete iPAD, fiind disponibilă gratuit în Google Play şi în curând în App Store. Activarea aplicaţiei se face pe baza datelor de logare My UPC. UPC TV dispune de un meniu simplu, care le permite utilizatorilor să acceseze simplu şi rapid toate opţiunile aplicaţiei. Totodată, aplicaţia este integrată cu reţelele de socializare, utilizatorii având opţiunea de a posta pe Facebook sau Twitter notificări legate de programele urmărite sau preferate. O descriere detaliată a aplicaţiei este disponibilă pe website-ul UPC Romania.

Înregistrare de la distanţă, de oriunde şi oricând

Principalul beneficiu pe care noua aplicaţie UPC TV îl oferă este posibilitatea de a controla înregistrarea conţinutului preferat direct de pe dispozitivul mobil, fie el telefon sau tableta. Pentru a se bucura de această funcţie a aplicaţiei, este nevoie ca utilizatorii să deţină un abonament TV cu mediabox DVR sau DVR HD. Toţi clienţii UPC care deţin un astfel de mediabox vor avea astfel ocazia de a-şi alcătui propriul canal TV, format din mixul de conţinut TV relevant pentru ei, pe care îl pot înregistra de oriunde şi oricând.

Mediaboxul DVR (Digital Video Recorder) a fost lansat în premieră de UPC România în 2009. Opţiunea DVR se bazeazã pe cele mai performante tehnologii digitale şi este un serviciu cu valoare adăugatã care revolutioneazã experienţa cu serviciul de televiziune. Cu mediabox-ul DVR clienţii UPC au control total asupra continutului TV: pot înregistra programele favorite, stocând pânã la 65 de ore (sau 160 GB), pot opri, derula şi relua emisiuni transmise în direct.

Procesul de înregistrare a programului live este facil (prin apăsarea unui singur buton) iar procesul de pauză şi derulare pe canalul curent este la fel de simplu de realizat de pe butoanele dedicate ale telecomenzii. Sistemul permite de asemenea înregistrarea recurentă a unei emisiuni, cu o programare de genul: zilnic, săptămânal, în weekend, de luni până vineri etc, astfel încât clienţii îşi pot înregistra serialul dorit sau emisiunea preferată mai multe săptămâni la rând. În prezent, aproximativ 32.000 din clienţii UPC România se bucură de această opţiune.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite