Un bărbat a murit electrocutat în timp ce se juca pe telefonul aflat la încărcat

Un bărbat a murit electrocutat în timp ce se juca pe telefonul aflat la încărcat

Foto: ViralPress

Kittisak Moonkitti, un bărbat de 28 de ani din Thailanda a fost găsit mort în propria cameră, având mâinile arse după ce s-a jucat pe telefonul aflat la încărcat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Corpul neînsufleţit al lui Moonkitti a fost descoperit de mama sa în vârstă de 57 de ani, după ce acesta nu a răspuns chemărilor sale. Femeia a încercat să îl împungă cu un băţ pentru a-l face să se mişte, însă fiul ei nu a răspuns, poliţia fiind chemată astfel la locul tragediei, arată Daily Mail.

Primele concluzii ale autorităţilor au fost că Moonkitti a murit electrocutat, în timp ce se juca pe telefonul pe care îl lăsase la încărcat. Tânărul avea arsuri pe mâini şi pe antebraţ, iar în mâna dreaptă încă ţinea dispozitivul.

”Examinarea realizată de paramedici a arătat arsuri pe mâna dreaptă a victimei, care sugerează că aceasta a fost electrocutată în timp ce îşi încărca telefonul” a spus căpitanul Issara Arokha, adăugând că trupul lui Moonkitti va fi examinat post-mortem înainte de a confirma cauza decesului.

Întâmplarea a avut loc luni după-masă, iar brandul telefonului nu a fost dezvăluit. Cu toate acestea, poliţia a menţionat că este vorba de un telefon cu sistem de operare Android.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările