Samsung vrea să transforme Galaxy S8 într-un computer. Cum va funcţiona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samsung Galaxy S8 va fi lansat, cel mai probabil, la evenimentul Mobile World Congress. Până atunci, e timp de zvonuri. Cel mai nou e despre cum Galaxy S8 va fi un computer.

Producători de telefoane au încercat să le transforme în computere în urmă cu câţiva ani, dar au eşuat. Microsoft cu noile Lumia s-a apropiat, iar Samsung vrea să replice acea idee şi să facă din Galaxy S8 un computer atunci când e conectat la un monitor. Cel puţin acesta e planul susţinut de o poză şi un zvon. 

Prin intermediul unui cablu şi, eventual un dock, Galaxy S8 ar putea funcţiona ca sistem desktop. Îl conectezi la monitor, ataşezi un mouse şi o tastatură, iar posibilităţile de multitasking devin mai numeroase decât poţi pe ecranul destul de mic al telefonului.

Actuala idee a Samsung a fost detaliată în cadrul unei prezentări interne a companiei. Nu se ştie momentan dacă prezentarea în cauză era dedicată angajaţilor, oficialilor operatorilor de telefonie sau creatorilor de accesorii hardware. Ori dacă rămâne doar un concept pentru viitoare modele. Totuşi, este o refacere a iniţiativei Continuum a Microsoft pentru Android. Asta după ce Motorola şi Asus au încercat ceva similar, dar fără succes în vânzări.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite