Apple vine cu iOS 6.1 cu suport extins pentru 4G, iar clienţii Orange pot profita de viteza mai mare pe iPad 4 şi iPad Mini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actualizarea la 6.1 vine cu îmbunătăţiri pentru Siri şi suportul 4G. FOTO Adevărul
Actualizarea la 6.1 vine cu îmbunătăţiri pentru Siri şi suportul 4G. FOTO Adevărul

Apple aduce prima actualizare mai importantă pentru iOS 6. Abonaţii Orange au încă un motiv pentru a trece la noua versiune, şi anume suportul sporit pentru reţelele 4G.

Versiunea iOS 6.1 trimisă de Apple se adresează atât telefoanelor iPhone, cât şi gadgeturilor iPod Touch şi tabletelor iPad. Printre îmbunătăţiri se numără extinderea suportului 4G pentru mai mulţi operatori din lume, posibilitatea de a cumpăra bilete la filme prin Siri, folosind Fandango (doar SUA), şi Passbook a primit puţină atenţie în ceea ce priveşte designul, notează „The Next Web“.

image

Îmbunătăţirile pentru 4G vor fi benefice doar pentru iPad 4 şi iPad Mini. Utilizatorii de astfel de gadgeturi care au abonamente Orange pot profita deja de viteza sporită pentru navigare, după cum se arată în comunicatul remis de operator. Pentru a avea acces la reţeaua 4G de la Orange, clienţii trebuie să facă un update la versiunea iOS 6.1 direct de pe tabletă sau prin iTunes şi să aleagă unul dintre abonamentele din oferta 4G.

Abonamentele 4G sunt disponibile în Orange shop Piaţa Victoriei, Băneasa Shopping City, Piaţa Universităţii - Bloc Dunărea, Calea Moşilor, Pipera – Iride din Bucureşti, precum şi în Orange shop din Braşov, str. Mureşenilor. Reţeaua Orange 4G acoperă, în prezent, zona centrală şi de nord a Bucureştiului, zona metropolitană din nordul capitalei, staţiunile de vacanţă de pe Valea Prahovei, zona Bran-Moieciu şi Poiana Braşov. Clienţii Orange au la dispoziţie şi varianta de a folosi cele două tablete împreună cu abonamentele care oferă acces la reţeaua 3G+, cu viteze de până la 43,2 Mbps.

Preţurile pentru iPad 4 şi iPad Mini cu abonamente pe doi ani

orange 4g preturi foto captura adevarul
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite