Aplicaţia Yo, folosită pentru a-i avertiza pe israelieni de atacurile aeriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Yo are un scop nopil în Israel FOTO Răzvan Băltăreţu
Aplicaţia Yo are un scop nopil în Israel FOTO Răzvan Băltăreţu

Aplicaţia Yo a fost denumită, chiar de către creatorii ei, cea mai stupidă aplicaţie existentă. Totuşi, de la lansare şi până acum, Yo şi-a găsit numeroase întrebuinţări, iar una din ele ar putea salva vieţi.

Doi dezvoltatori au modificat aplicaţia Yo astfel încât să poată funcţiona cu o altă aplicaţie, numită Red Alert. Aceasta îi avertizează pe utilizatori când pe teritoriul Israelului sunt atacuri cu rachete sau bombă. Astfel, Yo poate transmite notificări de bază, transmise de aplicaţia Red Alert.

Diferenţa este că alertele vor ajunge la un public mult mai mare, având în vedere faptul că Red Alert este disponibilă numai cetăţenilor din Israel şi este proiectată numai pentru Android. Yo poate fi instalată şi pe iOS şi nu are graniţe. Astfel, cei care trăiesc în altă ţară, dar au rude şi prieteni israelieni, vor fi la curent cu bombardamentele de pe teritoriul ţării.

Aplicaţia Yo nu poate înlocui sirenele de raid aerian sau alertele radio, dar ”mai mulţi oameni ca niciodată vor şti ce se întâmplă în Israel, în timp real”, a declarat co-creatorul Red Alert, Ari Sprung.

Violenţele dintre israelieni şi palestinieni au escaladat în ultima vreme, mai mult de 200 de rachete fiind lansate din Gaza, iar Israelul planificând o invazie a Fâşiei. Cei din Gaza nu au aplicaţii de genul Red Alert, dar se bazează pe Twitter şi pe hashtagg-uri pentru a face cunoscute atacurile. 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite