VIDEO Un Game Boy nu se aruncă, se transformă în gamepad pentru Android

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un gamepad actual obţinut dintr-un clasic al industriei. FOTO instructables.com
Un gamepad actual obţinut dintr-un clasic al industriei. FOTO instructables.com

Game Boy a fost o consolă portabilă de jocuri video foarte populară în anii '90, dar praful istoriei s-a cam aşezat peste ea. Numai că un proprietar de telefon cu Android s-a gândit că o poate refolosi şi astfel a transformat-o într-un gamepad pentru smartphone.

Jocurile video pentru telefoane sunt, uneori, cam greu de jucat din cauză că butoanele de control sunt aşezate pe ecran. Astfel, au apărut gamepad-urile dedicate prin care poţi controla mai bine acţiunea. Iar această idee a fost aplicată şi de Chad Boughton care a tăiat un Game Boy, i-a adăugat câteva componente noi şi i-a rezultat un gamepad pentru telefonul său Galaxy Nexus, notează „The Next Web“.

image

Procedeul de transformare nu este atât de simplu. Boughton a folosit un controller de la consola Wii ale cărui piese au fost introduse în Game Boy. Cu ajutorul acestei modificări, conexiunea între telefon şi gamepad se poate face prin Bluetooth. Apoi, a descărcat aplicaţia Wii Controller IME din Play Store şi i-a rezultat gadgetul homemade. Poate nu a fost chiar atât de simplu, dar cam aceasta a fost desfăşurarea în linii mari.

Ce a păţit Game Boy în tot acest timp? Ei bine, i-a fost tăiată carcasa, componentele interne au fost scoase şi în locul lor au venit cele de la telecomanda Wii care au ajuns conectate la butoanele de pe Game Boy. La final, a fost montată o carcasă externă pentru telefon. Pentru mai multe informaţii, pentru cei interesaţi, există un ghid.

Game Boy este o consolă produsă de Nintendo care a ajuns pe piaţă la sfârşitul anilor '80, începutul lui 1990, în funcţie de ţară şi continent. Până la momentul opririi producţiei au fost vândute 118 milioane de unităţi. Cel mai popular joc a fost Tetris pe care l-au ales peste 30 de milioane de cumpărători. Wii U pare să fie actualul Game Boy, la peste 20 de ani de când această consolă portabilă clasică şi-a făcut apariţia. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite