GALERIE FOTO Vodafone Experience Store, investiţia în confortul clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vodafone Experience Store din Afi Palace Cotroceni.
Vodafone Experience Store din Afi Palace Cotroceni.

Vodafone şi-a deschis, pe 26 iulie, magazinul Experience Store din Afi Palace Cotroceni. „National Post” a fost la faţa locului pentru a vedea dacă pariul operatorului pe mobilitate, îmbunătăţirea interacţiunii reprezentanţilor cu clienţii şi asigurarea unui spaţiu pentru cele mai noi produse a fost câştigat.

Ziua deschiderii, şi următoarele trei, au adus şi câteva oferte, cum ar fi o reducere de 100 de euro la un smartphone cu abonament special. Au mai fost şi concursuri cu premii, printre care stick-uri USB sau căşti bluetooth, dar după toate acestea rămâne magazinul.

Acesta se regăseşte la primul etaj al centrului comercial. În interior sunt prezentate cele mai noi smartphone-uri, alături de tabletele cele mai populare. Mai sunt două dispozitive Kinect şi o tabletă cât o masă, conceptul Surface de la Microsoft, prezentată de compania americană în 2007 şi căreia nu i-a fost dată o utilitate aparte, fiind mai mult un prototip cu care americanii au surprins piaţa.

Pentru copii a fost amenajată o zonă în stânga intrării unde li se pun la dispoziţie câteva tablete cu Android. În mod surprinzător şi Surface a fost pusă tot acolo.

Magazinului nu-i lipseşte nimic în ceea ce priveşte „oferta” de gadgeturi. Telefoanele sunt câte patru pe stand sau în număr mai mare pe perete şi sunt de la mai toţi producătorii: Samsung, Blackberry, Nokia, Apple sau Motorola.

În spatele magazinului, într-un semicerc cu canapele, sunt câteva laptopuri din categoria ultrabook. Acestea sunt subţiri, folosesc procesoare Intel, vin cu Windows 7, iar utilizatorii au acces deplin la ele. Alături de smartphone-uri şi laptopuri, sunt disponibile şi tablete. Cele mai multe sunt de la Samsung, urmate de Asus şi Motorola, dar lipsesc cele de la HTC şi Apple. În mare parte nu sunt probleme cu utilizarea dispozitivelor, cu menţiunea că multe nu au configurate conturile pentru piaţa de aplicaţii, cazul dispozitivelor cu Android.

Experience Store, la câţiva ani după concurenţă

Conceptul de magazin al Vodafone nu este nou pe piaţa din România. Principalul competitor Orange are de câţiva ani un Concept Store în care utilizatorii pot vedea cele mai noi terminale şi le pot testa. Desigur, Experience Store vine cu o aşezare mai bună, mai confortabilă, cu lumină difuză în care doar produsele sunt evidenţiate şi nu pare că eşti grăbit să te uiţi la produse şi să pleci. Directorul Vodafone România a afirmat, la lansare, că acest magazin vine în urma unor investiţii de şapte milioane de euro în acest domeniu în toată ţara. A venit cu întârziere faţă de Orange, dar se poate observa că Vodafone a avut timp pentru a îmbunătăţi unele aspecte, mai ales în ceea ce priveşte confortul.

În noul magazin se vor face şi viitoarele lansări. Aici pot interveni câteva probleme. Spaţiul nu este generos, iar dacă nu se trece la o reamenajare ad-hoc pentru astfel de momente, lansările viitoarelor produse Vodafone vor fi lipsite de o experienţă plăcută. Prin comparaţie, pentru a evita astfel de cazuri, Orange a creat deasupra magazinului de prezentare un alt spaţiu unde se pot face lansările fără probleme, într-o zonă dotată cu canapele, bar pentru pauze, prize şi chiar mese pentru laptopuri.

Toamna va aduce prima utilizare reală pentru Experience Store. Atunci este posibil ca operatorul să încheie un contract de vânzare al noului iPhone, foarte probabil să lanseze dispozitive cu Windows Phone 8 şi, eventual, câteva terminale noi cu Android Jelly Bean.

Minusurile, poate din grabă, poate din obişnuiţă

Am spus mai sus că sunt două dispozitive Kinect. Ei bine, acestea pot fi folosite, sunt interesante, dar în magazinul Vodafone aceste cuvinte capătă alt sens. Înainte de a elabora, sunt necesare câteva precizări. Kinect este un dispozitiv cu mai multe camere de filmat care înregistrează gesturile utilizatorului şi le transpune în jocuri. Această operaţiune necesită un spaţiu de cam doi metri pătraţi în faţa dispozitivului. Unuia dintre dispozitive îi lipseşte acest spaţiu, fiind aşezat lângă un stand cu telefoane ceea ce face dificilă utilizare. Poate şi din această cauză este oprit.

Al doilea este într-o zonă mai bună şi poate fi folosit. Doar că este conectat la un PC cu Windows şi înlocuieşte mouse-ul, iar singurul joc disponibil este Angry Birds. Astfel, experienţa interactivă are mult de suferit, iar utilizarea este dificilă. Probabil că în timp vor aduce un Xbox 360, consolă pe care Kinect este pus într-adevăr în valoare, mai ales că şi jocurile sunt dezvoltate în acest sens.

Vizitarea magazinului a coincis şi cu achiziţionarea unui smartphone. Experienţa în acest caz este bună, până la un punct. Reprezentantul Vodafone te invită la o masă liberă, sunt discutaţi termenii contractului care este finalizat pe un iPad conectat la rândul său la calculatorul atribuit reprezentatului. Însă nu toate operaţiunile se pot face de la distanţă. Operatorul încă foloseşte Windows XP, iar programul de virtualizare pe iPad nu funcţionează prea bine cu acest sistem de operare. Dintr-o operaţiune care ar fi trebuit să dureze cam 15 minute, totul s-a prelungit la peste 40 de minute, cu tot cu semnarea contractului care a trebuit tipărit direct de la PC, pentru că prin iPad n-a funcţionat. Desigur, după cum ne-a spus angajatul, asta nu trebuia să se întâmple, dar iată că încercarea de modernizare a procesului de vânzare a eşuat momentan.

Angajaţii sunt numeroşi, amabili şi mai informaţi decât la celelalte magazine Vodafone, dar lasă impresia că totul s-a făcut în grabă şi au scăpat câteva detalii, cum ar fi şi conexiunea la Internet. Aceasta se poate face prin WiFi, pus la dispoziţie gratuit, dar nu este foarte util pe laptopurile care reuşesc să se conecteze până şi la hotspot-ul din AFI, tot gratuit, dar nu şi la cel Vodafone.

Testul de rezistenţă vine în toamnă

Vodafone Experience Store aduce într-adevăr o experienţă nouă. Te simţi mai comod, mai mobil, utilizezi ce şi când doreşti, iar confortul este asigurat, lucru care nu nu se întâmplă de multe ori în magazinele obişnuite ale operatorilor, unde potenţialii cumpărători se pot simţi de multe ori “ruşinaţi” că au curajul să întrebe sau să ia în mână un telefon.

Operatorul avea nevoie de un astfel de spaţiu pe care să-l pună la dispoziţie actualilor şi potenţialilor clienţi. Vine mai târziu decât cele ale concurenţei, dar la timp pentru campania lansărilor de toamnă ale producătorilor. Şi poate până atunci reuşesc să îndrepte toate scăpările, de la Kinect, la Internet şi până la contul pentru Google Play Store de pe smartphone-urile cu Android.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite