Proiector BenQ TK810 - Piesa principală dintr-o cameră de entertainment (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiector BenQ TK810

BenQ TK810 a stat în noul meu birou (adică în sufrageria casei) în ultima lună, „ieşind din bârlog” în aproape fiecare seară, după muncă, pentru un film sau un serial.

Nu cred că sunt singurul care are inclus în planul casei „de vis” pe care vrea să o aibă la un moment dat un home theater, o cameră destinată special jocurilor, filmelor şi serialelor, construită în totalitate pentru entertainment. Interesant este că, de când m-am gândit la asta, tot timpul am vizualizat acea cameră cu un proiector înăuntru, nu un televizor.

Tocmai de aceea am fost foarte entuziasmat să testez BenQ TK810, un proiector 4K destinat utilizării atât la birou, în timpul unor prezentări sau şedinţe, cât şi acasă, pentru filmul de seară.

Conexiune prin cablu sau wireless, în funcţie de preferinţă

Proiectorul vine cu propria sa telecomandă şi poate fi conectat la un PC prin cablu HDMI sau prin wireless, însă nu vei mai beneficia de calitate 4K. Îl poţi conecta şi la telefonul tău, fie el un Android sau iOS, dar îl poţi folosi şi „as is”, adică are deja câteva aplicaţii instalate în meniul principal, precum Netflix.

Procesul de instalare este foarte simplu: nu există. Practic, doar conectezi cablul HDMI sau pur şi simplu porneşti proiectorul şi îl legi la reţeaua wireless. Depinde de tine cum vrei să îl foloseşti şi în ce fel îţi este mai uşor să o faci.

În ceea ce priveşte porturile, avem următoarele: un RS-232, un port pentru Service, un USB 3.0 şi unul care oferă şi power delivery de 2.5A, două HDMI-uri de tip HDCP 2.2 , un SPDIF şi un jack de căşti, dacă vrei să nu te bazezi pe sunetul oferit de proiector - lucru pe care îl recomand, pentru că sunetul său nu este unul senzaţional. Din fericire, ai şi opţiunea de a conecta o boxă sau un soundbar la el, lucru pe care oricum ar trebui să îl faci, dacă îl iei cu scopul de a-l pune într-un aşa-zis „entertainment room”.

Proiector BenQ TK810

Un element foarte important este totuşi şi suprafaţa pe care proiectezi: dacă vrei să creezi un adevărat mini-cinema la tine acasă vei avea nevoie să investeşti şi în aceasta şi să cumperi un ecran de proiecţie, pentru că pereţii casei s-ar putea să nu fie suficienţi. Pentru mine însă au funcţionat destul de bine, şi chiar dacă detaliile în 4K se mai pierd, am fost mulţumit.

Luminozitate adaptabilă, potrivită şi pentru vizionarea pe timp de zi

Să vorbim puţin şi de câteva detalii tehnice - luminozitatea atinge 3200 de lumeni, ceea ce înseamnă că proiectorul oferă o imagine care poate fi văzută la orice oră a zilei, fără probleme. Chiar şi aşa însă, pentru cea mai bună experienţă de vizionare, recomand totuşi o cameră complet întunecată.

Înăuntrul proiectorului avem mai multe tehnologii ale celor de la BenQ, precum CinemaMaster Video + şi CinemaMaster Audio+2, care au rolul de a ajusta automat setările cu tipul de conţinut pe care îl rulezi pe proiector - fie el joc, film/serial sau prezentare.

Imaginea proiectată este superbă, mai ales la calitate 4K. Nu vei observa mici probleme decât la o examinare foarte atentă şi dacă proiectezi, cum am făcut şi eu, pe perete. Culorile au însă o acurateţe remarcabilă, atât în titluri de pe Netflix precum Enola Holmes, precum şi în evenimente sportive, precum UFC 254, iar experienţa de mini-cinema este absolut superbă şi merită încercată.

Proiector BenQ TK810

Lampa are o durată de viaţă de minim 4000 de ore, însă poate ajunge şi la 15000. Chiar şi durata minimă înseamnă aproximativ 166 de zile, adică aproape jumătate de an de utilizare continuă. Bineînţeles, nu îl vei utiliza în medie decât vreo 4 ore pe zi maxim, aşa că poţi face un calcul simplu pentru a vedea cam cât timp te va ţine, minim, această investiţie.

Un proiector „îmbibat” în tehnologie

Minusuri sunt câteva şi pe două dintre ele le-am menţionat deja - sunetul, peste care poţi trece însă cu vederea dacă îţi iei un soundbar sau o boxă decentă, şi faptul că pe wireless ai parte de imagine doar în 720p, astfel că o să fii condiţionat de utilizarea unui cablu în mare parte a timpului, dacă vrei ce e mai bun de la acest proiector. Al treilea şi ultimul minus ar fi sistemul de operare, bazat pe Android, care mi se pare că se mişcă greu şi cu delay în multe momente.

Cel mai important lucru la un proiector este însă experienţa de vizionare, iar aici BenQ TK810 s-a descurcat, aşa cum am punctat şi mai sus, excelent. Jocurile în 4K la 60Hz sunt o plăcere, iar filmele nu se lasă nici ele mai prejos. Ajută şi tehnologia HDR 1000, care completează contrastul, făcând ca negrul să fie cât mai accentuat cu putinţă, precum şi LumiExpert, care ajustează luminozitate în funcţie de cea din camera în care te afli. Fotografiile pe care le vedeţi sunt făcute pe timp de zi, într-o cameră cu lumină gălbuie, iar penajul papagalului de mai jos încă străluceşte, roşul fiind aprins şi nuanţele fiind uşor de distins în cadru.

image

Preţul este mare, aproximativ 9.000 de lei la eMAG în momentul scrierii review-ului, însă vorbim totuşi de un proiector 4K, aşa că mă îndoiesc că cei care citesc acest review se aşteptau să fie un produs ieftin. „Merită oare?” este întrebarea pe care probabil că o aveţi mulţi în clipa de faţă, şi opinia mea este că „da, dar în anumite circumstanţe”.

Nu e clar un proiector pe care să îl iei doar pentru a-l utiliza din când în când, o dată pe lună, când vin prietenii la tine să vă uitaţi la un film, pentru că nu şi-ar justifica investiţia astfel. E un aparat care te invită să îl foloseşti des, te îmbie să te uiţi la un film sau să te joci un joc pe el, şi care merită apreciat. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite