Nikon D600 – struţo-cămila familiei full-frame
0
Nikon D600 a fost construit pentru a acoperi acea zonă gri a pasionaţilor de fotografie care doresc luxul full-frame într-un pachet mic, atractiv şi ieftin. De ce şi cum poate reuşi un novice să facă fotografii profesioniste aflaţi în materialul ce urmează.
Aparatele foto de tipul full-frame (considerate profesioniste) sunt de obicei destul de scumpe şi greu de manipulat. Funcţii complicate, greutate care ajunge aproape sau chiar trece de 1Kg şi necesitatea unor obiective compatibile full-frame, cu o greutate mult mai mare decât a celor entry-level.
24 megapixeli profesionişti
În ultimul timp, Nikon a reuşit să producă senzori de o calitate remarcabilă, iar cel de pe D600 este clar unul dintre ei.
Spre deosebire de fratele mai mare, D800, care aduce 36 MP, Nikon D600 este cizelat la „doar” 24 MP. Rămâne unul dintre puţinele aparatele cu senzor profesionist de înaltă rezoluţie de pe piaţă care se mândreşte performanţe foto şi video greu de egalat. Până şi Canon EOS 5DMk III are mai puţin - 22 MP, fiind un aparat dintr-o clasă superioară - prosumer.
Ce m-a impresionat a fost faptul că am reuşit să fac fotografii utilizabile la sensibilităţi mari. Pentru majoritatea DSLR-urilor, noise-ul ( zgomot sau artefactele – puricii coloraţi de pe imagine) este o foarte mare problemă. Nu mă înţelegeţi greşit, D600 prezintă artefacte destul de vizibile la sensibilităţi mai mari ISO 1600, însă imaginile sunt folosibile. Personal cred că la ISO 3200 fotografiile sunt bune de imprimare până la dimensiunea A3. Deşi ar trebui să te aştepţi la o calitate înaltă a imaginilor de la un aparat cu senzor full-frame, pentru unul care nu costă mai mult de 2000€ este cu adevărat o performanţă.
Cum reuşeşte D600 să reducă zgomotul-ul? Din procesarea imaginilor. În Dicţionar fotografic – partea I vă vorbeam de faptul că un senzor CMOS procesează de fapt electricitatea produsă de fotoni pe suprafaţa lui. Inginerii de la Nikon au reuşi să regleze din firmware (software-ul proprietar al camerei) procesarea acelor semnale electrice, astfel încât imaginea (chiar şi RAW) prezintă ceva mai puţine artefacte. Imaginile sunt chiar comparabile cu cele produse de camerele dintr-o clasă superioară ( Nikon D800 sau Canon EOS 5DMk II).
Tot la calitatea imaginilor intră şi faptul că fotografiile lui D600 au un Dynamic Range foarte bun. Astfel, dacă există zone supraexpuse sau subexpuse, imaginea se poate recupera destul de mult.
Un alt avantaj foarte important al D600-lui este faptul că poate trage rafală de 5.5 cadre pe secundă (fps). Pentru fotografii care se ocupă de fotografia în natură sau sport este o funcţie mai mult decât bine-venită.
Personal, mi se pare ciudat că Nikon a preferat să limiteze D800 la doar 4 fps, deşi e cu o clasă mai mare decât D600 (5DMk III poate trage 6 fps!!!).
Bateria ajută şi ea la această performanţă. De altfel, este aceeaşi baterie care se regăseşte pe D7000/7100 şi D800/800E.
Totuşi, D600 are şi el un dezavantaj: viteza maximă de declanşare este de doar 1/4000 sec (faţă de 1/8000 sec a D800-lui). Un filtru cu densitate neutră poate rezolva, însă, destul de elegant problema.
Cum deja ne-am obişnuit pe DSLR-urile din ziua de astăzi, Nikon D600 are şi el funcţia de filmare Full HD (1920x1080): 30, 25 şi 24 cadre pe secundă fiind vitezele standard.
Corp mic cu suflet mare
Body-ul lui D600 impresionează prin dimensiunile reduse. Mai corect spus, este un D7000 uşor modificat, cu un senzor full-frame strecurat în măruntaie. Spun D7000 pentru ca D7100 încă nu fusese lansat când D600 a intrat pe piaţă.
Corpul prezintă un blitz destul de potent pentru începători (profesioniştii ştiu însă că nu foloseşti direct niciodată blitzul incorporat) şi foarte bun pentru cei care doresc să declanşeze blitz-uri externe – D600 oferă funcţia de commander (declanşator principal).
Aici am însă câteva veşti proaste pentru fotografii care folosesc grupuri de blitz-uri. În primul rând, D600 nu are un port de sincronizare (sync jack – portul pentru sincronizare prin fir cameră-blitz). Având în vedere că are totuşi blitz incorporat şi declanşator wireless, nu este o problemă la fel de mare cum este limitarea vitezei maxime de sincronizare blitz-aparat de 1/200 sec. Asta înseamnă că obiectivul de pe cameră şi blitzurile profesioniste nu pot fi folosite la capacitatea maximă (blitzurile de putere mare funcţionează optim de la 1/250 – 1/300 sec).
Trecând mai departe, corpul lui D600 are butoanele destul de ergonomic dispuse şi prezintă şi un LCD pentru vizualizarea rapidă a setărilor făcute. Layout-ul este un hibrid între D7000 şi D800.
Un lucru notabil este faptul că funcţia de REC este controlată de un buton aflat lângă cel declanşator. Acest lucru permite videografilor un control facil. Din păcate, controlul aperturii direct din modul „LiveView – filmare” nu este posibil, de aceea ea trebuie setată dinainte.
Din punctul meu de vedere, Nikon D600 are o lagună în dispunerea ergonomică a butoanelor şi funcţiilor. Butonul de ISO este mutat pe partea din spate a camerei, lângă display. Este incomod să setezi ISO-ul când ai aparatul la ochi şi mai ai şi un obiectiv mare şi greoi ataşat la . Nu este ceva grav, mai ales că poţi folosi funcţia de auto ISO
Design-ul butonului de Live View este împrumutat de la fratele mai mare, D800. Maneta selectează modul Live View (foto sau video) iar butonul din mijlocul manetei (Lv) porneşte sistemul Live View.
Pe partea stângă superioară se află cele două rotiţe, suprapuse, de selectare a programului respectiv modului de fotografiere. Ca programe, le avem pe cele folosite de fotografii avansaţi: program (P), viteza de declanşare (S), prioritate de apertura (A), manual (M), utilizator 1 şi 2 (U1/U2) şi pe cele pentru amatori şi începători: scenă (scene), fără blitz şi AUTO.
Rotiţa modului de fotografiere este sub cea de selectare a programului şi oferă: fotografiere singulară, rafală (viteză mică sau mare), silenţioasă (care sincer… nu prea e), self-timer şi de ridicare a oglinzii.
Cele două se deblochează prin două butoane: unul în mijlocul rotiţei de selectare a programului, altul lângă cele două rotiţe suprapuse.
Vedere de profesionist
Nikon D600 se mândreşte cu un vizor care acoperă 100% din cadrul surprins de senzor. Pentru un full-frame, acest lucru este normal, dar să nu uităm ca este totuşi o cameră pentru amatori (chiar dacă avansaţi).
Ecranul mat este clar şi precis. M-a ajutat să focalizez milimetric pe subiectele fotografiate. Din păcate, Nikon nu oferă pe SLR-uri digitale ecrane mate de tipul „split-image”, „microprismă” sau combinat, care sunt mult mai precise atunci când foloseşti focalizarea manuală. Totuşi, pentru doritori, se pot cumpăra online de la diferite companii sau chiar de pe ebay/amazon.
Între pentaprismă şi ecranul mat se află displayul electronic, care oferă detalii despre: cele 39 de puncte de focus şi de măsurare a expunerii şi liniile de încadrare a imaginii, inclusiv cea de crop pentru formatul APS-C DX, care apare şi dispare în funcţie de modul pe care îl selectezi. Ceea ce nu-mi place de loc este faptul că pe lumină scăzută, ecranul mat se înroşeşte în totalitate atunci când apăs uşor butonul declanşator. În mod normal ar trebui să se înroşească numai punctul/punctele de focus selectat/e.
În mod normal, imaginea din vizor nu este obturată – sistemul te ajută să scoţi ce e mai bun din cameră şi ipostaza fotografiată. Pe lumină scăzută însă, acest mic defect poate duce la orbire temporară pentru că ochiul se adaptează mai repede la lumină decât la întuneric.
Un alt detaliu incomod este faptul că cele 39 de puncte de focus sunt grupate strâns pe mijlocul cadrului. Asta înseamnă că funcţia de autofocus este aproape inutilizabilă pentru fotografii sportivi sau wildlife, care, de exemplu, doresc să îşi lase subiectul într-una dintre marginile cadrului.
Sub zona încadrării, observăm pe un fundal negru detaliile despre modul de expunere, viteza de declanşare, apertura, ISO şi iconiţa de confirmare a focusului. Totul este amplasat clar şi uşor de citit.
Pe partea din spate a aparatului se află ecranul de 3.2”, ca cel al lui D800.
Conectivitate ridicată
D600 lasă o impresie bună, dar nu este perfect. După cum spuneam mai devreme, nu are un port de sincronizare flash. Totuşi, pentru că este un aparat pentru fotografii avansaţi şi videografi, aparatul prezintă jack-uri de microfon extern şi căşti, HDMI, port pentru modulul de GPS sau declanşator prin fir şi port USB 2.0.
De asemenea, camera are doi senzori wireless (în faţă şi în spate) pentru a declanşa blitzurile de la distanţă şi pentru a putea fi folosită cu un declanşator fără fir.
Nikon D600 oferă şi două sloturi de carduri SD, puse unul lângă altul. O funcţie pe care nu am reuşit să o pornesc a fost cea de scriere în tandem pe ambele carduri: pe unul RAW, pe celalalt JPEG. În mod normal ea ar fi trebuit să funcţioneze, însă probabil faptul că am folosit două carduri diferite l-a blocat doar pe funcţia de duplicare.
Manevrabilă dar rigidă
Datorită formei compacte, mult mai mici decât a D800-lui, Nikon D600 este o cameră uşoară, confortabilă şi care stă ergonomic în mână.
Structura din aliaj de magneziu, plastic ranforsat şi cauciuc m-a convins că nu e o cameră fragilă. Tot din această cauză camera este rezistentă la praf şi umezeală, iar cu tot cu grip, D600 devine un prieten de nădejde.
Cu un obiectiv mai mare însă, greutatea va deveni o problemă. Chiar şi aşa, în acel caz va fi mai degrabă o problemă de cărat obiectivul decât camera, existând ricul ca greutatea obiectivului să rupă montura aparatului.
Firmware customizabil
Softul proprietar al camerei este şi el creat cu gândul la uşurinţă în folosire. Funcţiile sunt structurate astfel încât să ai fluiditate în lucru iar time-lapse video, HDR sau procesarea RAW direct din aparat sunt cireaşa de pe tort.
Pentru cei care au cumpărat camera când a fost lansată, recomandăm să facă un update de soft, pentru că unele funcţii au fot îmbunătăţite.
Concluzii
Este Nikon D600 un DSLR demn de luat în seamă de fotografii amatori şi avansaţi? Clar! Senzorul full-frame care captează imagini clare chiar şi la sensibilităţi mari este poate cel mai important atu al aparatului. Funcţii precum HDR, time-lapse video, forma apropiată de cea a lui D7100 şi rezistenţa la umezeală şi praf reprezintă un pas înainte destul de ferm pentru cine doreşte să treacă la fotografia profesionistă.
Ca fotograf profesionist, l-aş cumpăra drept aparat principal? Nu. Deşi viteza de 5.5 cadre pe secundă este mai mult decât binevenită, lipsa unor funcţii precum controlul aperturii din „Live-view”, butonul ISO amplasat destul de dubios, pe spatele camerei şi mai ales cele 39 de puncte de focus aglomerate în centrul cadrului sunt detalii care mă conving că e mai bun drept aparat secundar, decât principal.
În plus, valul de utilizatori supăraţi pe faptul că senzorul este pătat constant de stropi de ulei şi praf mă cam pune pe gânduri. Dacă sunt obligat să îmi ţin camera mai mult prin service decât pe teren nu mă convinge că D600 este demn de a fi un aparat principal. Nikon se pare că a rezolvat problema în producţia din ultima vreme, iar D610 promite să nu fie la fel de problematic, însă impresia a fost creată şi va rămâne acolo.
Chiar dacă a trecut mai bine de un an de când a fost lansat şi a existat acel val de nemulţumiri, D600 este în continuare un aparat demn de luat în seamă, mai ales la preţul la care este afişat în momentul de faţă. YellowStore recomandă body-ul la doar 69,999 lei. Comparativ, vărul D7100 (vârful de gamă cu senzor APS-C al Nikon) se găseşte la 4.999 lei iar fratele mai mare, D800 poate fi achiziţionat cu 11.999 lei din acelaşi lanţ de magazine.
Se încarcă comentariile...
