Logitech a lansat o tastatură pentru iPad mini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Logitech Ultrathin Keyboard mini
Logitech Ultrathin Keyboard mini

Logitech a lansat, marţi, Ultrathin Keyboard mini, o tastatură-carcasă concepută special pentru tableta Apple iPad Mini. Tastatura reprezintă varianta în miniatură a Ultrathin Keyboard Cover, considerată una dintre cele mai buni tastaturi pentru iPad.

Designul Ultrathin Keyboard Cover a fost adaptat pentru a se potrivi cu versiunea de 7.9 inci  a tabletei iPad. Tastatura se ataşează cu ajutorul unor magneţi integraţi şi dispunde o carcasă de alumniu subţire. Gadgetul vine în două variante de culori -  alb şi negru, pentru a se potrivi cu tableta iPad mini.

La capitolul autonomie, Ultrathin Keyboard mini rezistă trei luni de zile dacă este folosită în medie două ore pe zi, potrivit unui comunicat remis „Adevărul”. Tastatura dispune de o funcţie On/Off care asigură aprinderea şi stingerea automată a iPad-ului odată cu închiderea sau deschiderea coverului. Printre butoane se numără şi câteva taste-scurtături care permit copierea sau lipirea rapidă.

Logitech Ultrathin Keyboard mini va fi disponibil în Europa din această lună la un preţ recomandat de 79,99 Euro.

Alternative pentru Logitech Ultrathin Keyboard mini sunt Slim Aluminum Wireless Bluetooth V3.0, (16 euro), iPad Mini Mod (29 euro), şi Belkin iPad Mini Keyboard (60 euro).

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite