Titularizare 2013: 28 de profesori au dat bir cu fugiţii la vederea subiectelor. 46 nici nu s-au prezentat la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cei 492 de candidaţi aşteptaţi la examen, 46 nu s-au prezentat deloc, alţi 28 alegând să părăsească sala după primirea subiectelor.

Peste 400 de aspiranţi la un post de titular în învăţământ au participat, marţi, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, la examenul de titularizare, organizat pentru ocuparea celor 523 de posturi vacante în şcolile din Sălaj


Examenul a început la ora 10.00, iar candidaţii au avut la dispoziţie patru ore pentru rezolvarea subiectelor. Primii au ieşit după două ore şi ne-au declarat că subiectele nu le-au pus probleme deosebite.


Potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar Viorel Lungu, dintre cei 491 de candidaţi aşteptaţi la examen, în săli au fost prezenţi doar 445. Dintre aceştia, 28 au renunţat în momentul în care au văzut subiectelor, situaţie în care metodologia le permite să participe la repartizarea pe post în baza rezultatului obţinut la examenele din anii anteriori (dacă este cazul). Nu a fost înregistrat, potrivit oficialilor, niciun caz de fraudă sau tentative de copiere.


Cele 417 lucrări rămase au fost trimise spre evaluare către patru centre de corectare din ţară. Rezultatele vor fi afişate lune, în 5 august. În 5 şi 6 august candidaţii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii, rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, urmând a fi afişate în 8 august. Cei care vor obţine minimum nota 7 se vor putea reprezenta la repartizarea pe post în şedinţă publică programată pentru data de 9 august.
Candidaţii care nu vor obţine un post de titular în învăţământ dar vor avea notă peste 5 la titularizare vor putea încerca să obţină un post de suplinitor, valabil un an. Sunt disponibile 258 de posturi netitularizabile  complete şi 176 incomplete, care vor fi atribuite în şedinţă publică în 14 august.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite