Rezultate Capacitate 2017. Un singur elev de 10 şi trei absolvenţi cu 1 pe linie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a VIII-a au aflat astăzi, 26 iunie, la ora 16, notele la probele scrise susţinute săptămâna trecută în cadrul Evaluării Naţionale. Rezultatele s-au afişat în jurul orei 12.00.

UPDATE Rezultatele la Capacitate 2017 Sălaj s-au afişat pe site-ul Ministerului.

Pe site-ul edu.ro au fost publicate astăzi rezultatele înainte de contestaţii la Evaluarea Naţională. În judeţul Sălaj a fost întregistrată o singură medie de 10, obţinută de către eleva Andreea Valentina Martin, de la Liceul de Artă "Ioan Sima" Zalău. Anul trecut, patru tineri din Sălaj au reuşit această performanţă.

Pe poziţia a doua a clasamentului se află, la egalitate, două eleve cu media 9,92 - Denisa Andreea Anton, de la Şcoala Gimnazială "Corneliu Coposu" Zalău, şi Tania Alexandra Crişan, de la Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău, podiumul fiind completat de Daria Maria Remeş, de la Şcoala Gimnazială "Simion Bărnuţiu" Bocşa, notată cu 9,90. Aceasta din urmă este, de altfel, singura elevă din mediul rural care a intrat în clasamentul celor mai buni 20 de absolvenţi de gimnaziu.

În acest top, unitatea de învăţământ cu cei mai mulţi reprezentanţi este Şcoala "Gheorghe Lazăr", cu şase elevi, urmată la egalitate de "Simion Bărnuţiu", "Mihai Eminescu" şi "Corneliu Coposu" , cu câte trei elevi. 28 de elevi au avut lucrări de nota 10 la proba de matematică, în timp ce la testul la limba şi literatura română, doar 14 lucrări au fost considerate fără cusur. Trei elevi s-au ales cu media 1, după ce la niciuna dintre probe nu au primit decât punctul din oficiu.

Aproape 450 de absolvenţi de clasa a VIII-a, adică un sfert dintre candidaţi, au obţinut medii sub 5m situaţia în care promovabilitatea pe judeţ este de 75,16%, cu 2,5% mai mare decât în 2016. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, la proba scrisă la limba şi literatura română promovabilitatea a fost de 81,48%, faţă de 77,82% în anul precendent, la matematică, de 64,52%, faţă de 65,46% cu un an înainte, iar la limba şi literatura maternă, de 96,02%, fiind înregistrată o singură nota de 10.

Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost făcute publice, pe site-ul edu.ro, în cursul zilei de luni, 26 iunie, potrivit anunţului făcut de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Cei nemulţumiţi de notele obţinute pot depune constestaţii între orele 16 şi 20, care vor fi rezolvate în următoarele trei zile.

Rezultatele finale ce vor fi luate în calcul la admiterea în liceu vor fi afişate în 30 iunie. Notele obţinute vor avea o pondere de 80% în calculul medie de admitere la liceu, diferenţa de 20% fiind dată de media de absolvire a claselor V-VIII.

În cele 54 de centre de examen amenajate în judeţul Sălaj, au susţinut Evaluarea Naţională peste 1.800 de elevi de clasa a VIII-a.

La sesiunea de simulare a acestui examen, desfăşurată în luna martie, din totalul celor 1.983 de elevi participanţi, doar 51,13% au reuşit să obţină medii de trecere, faţă de 43,85 la sută în anul 2016.

Vă mai recomandăm:

Capacitate 2017. Subiectele la Limba Română la Evaluarea Naţională Sălaj: poezia „Ploaie”, un text la prima vedere şi o compunere

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite