Provocare pentru pasionaţii de viteză. Competiţie automobilistică spectaculoasă pe Meseş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de motoare vor fi turate la maxim la finele acestei săptămâni, în cadrul unei întreceri dedicate celor în căutare de senzaţii tari.

Pasionaţii de automobilism sportiv sunt aşteptaţi să ia parte la cea de-a patra ediţie a “Cupei Meseş”, ce va avea loc sâmbătă, 6 august, în apropierea Zalăului. Manifestarea este organizată de Automobil Club Roman Sucursala Sălaj, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s Satu Mare şi Primăria Treznea.

Concurenţii vor avea de parcurs un traseu de 2,8 kilometri, din localitatea Treznea, în vârful Meseşului, cu o diferenţă de nivel de 150 de metri. Ei vor porni în recunoaşterea terenului la ora 10.30, pentru ca la ora 12.00 să aibă loc antrenamentele cronometrate. Potrivit organizatorilor, prima manşă de concurs este programată la ora 13.30. Festivitatea de premiere va avea loc în faţa Primăriei Treznea, în jurul orei 18.00.
Cu o configuraţie rapidă, traseul vine în întâmpinarea participanţilor cu viraje tehnice de viteză, urmate de două viraje spectaculoase într-o zonă degajată, unde este aşteptat un număr mare de spectatori.
În competiţie sunt admişi piloţi licenţiaţi, posesori ai unei licenţe naţionale valabile şi care deţin cel puţin calitatea de membru în ACR – Sport. La grupa debutanţi sunt admişi piloţii care nu au mai mult de cinci participări la etapele anterioare de Viteză pe Traseu Montan.

Întrecerea sportivă va fi structurată pe mai multe clase, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, astfel: debutanţi – DH1 (până la 1.400 cmc), DH2 (1.400 cmc – 1600 cmc), DH3 (1.600 cmc – 2.000 cmc); avansaţi – AH1 (până la 1.600 cmc), AH2 (1.600 cmc – 2.000 cmc), AH3 (2.000 cmc – 3.000 cmc), AH4 (peste 3.000 cmc); superturisme (cele cu tracţiune integrală 4X4) şi juniori – motor aspirat cu o capacitate cilindrică de maxim 1.600 cmc.
 

Vă mai recomandăm:

Povestea Paulei Todoran, atleta care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio 2016: a alergat cât să facă de două ori ocolul Pământului

Iubeşti ciclismul? Ai condiţie fizică bună? Vino la „Sălaj Velo Tur”!

Întrecere pe două roţi la „Sălaj Velo Tur”. Cine sunt cei mai rapizi ciclişti

TenarisSilcotub a pus Zalăul în mişcare. Peste 2.000 de oameni au alergat la Ziua Sportului - FOTO

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite