Program extins la Evidenţa Populaţiei. Cartea de identitate, eliberată şi în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buletinele se eliberează şi sâmbătă, şi duminică FOTO Arhivă
Buletinele se eliberează şi sâmbătă, şi duminică FOTO Arhivă

La acest final de săptămână, ghişeele Serviciului de Evidenţa Persoanelor vor avea program special pentru eliberarea actelor de identitate. Măsura este luată în contextul alegerilor parlamentare ce vor avea loc duminică, 11 decembrie.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu drept de vot, care nu sunt în posesia unui act de identitate sau care au actul de identitate expirat, Primăria Zalău a anunţat că documentul poate fi ridicat atât sâmbătă, cât şi duminică.

Astfel, sâmbătă, 10 decembrie, programul de lucru cu publicul va fi între orele 8 şi 16, interval orar în care se preiau cererile şi se eliberează actele de identitate pentru persoanele care au solicitat un alt document cel târziu în data de 8 decembrie. În ziua alegerilor, ghişeele vor fi deschise între orele 8 şi 21, când se preiau cereri şi se eliberează actele de identitate pentru persoanele care şi-au depus cererile până în 10 decembrie.
În ceea ce priveşte cererile depuse în 11 decembrie, acestea vor fi soluţionate în aceeaşi zi, numai în limita posibilităţilor tehnice, au transmis oficialii Primăriei Zalău.

Documente necesare pentru eliberarea unui act de identitate:

- cerere (de la ghişeu);
- certificat de naştere  şi certificat de căsătorie (dacă e cazul),  în original şi copie;
- hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă,  în original şi copie (dacă e cazul);
- certificatul de deces al sotului /soţiei  decedat/decedată (dacă e cazul);
-  documentul cu care face dovada adresei de  domiciliu, în original şi copie;
-  în cazul în care locuinţa  este proprietatea altei  persoane,  se va prezenta proprietarul locuinţei,  care va avea asupra sa actul de identitate şi actul care atesta dreptul de proprietate;
-   certificatul de naştere al copilului minor - dacă e cazul- (sub 14 ani), original şi copie
-   actulde identitate şi cartea de alegător,  în original;
-   în cazul furtului actului de identitate, dovada de la poliţie din care să rezulte că s-a reclamat furtul;
-  contravaloarea cărţii de identitate(7 lei) şi taxa de timbru (5 lei),  achitată la ghişeele Serviciului  Impozite şi Taxe.

Cererile se primesc la ghişeu şi se soluţionează numai dacă solicitantul prezintă toate documentele necesare eliberării actului de identitate.

Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanelor, din cadrul Primăriei Zalău, îi sunt arondate comunele Agrij, Bocşa, Buciumi, Coşeiu, Creaca, Crişeni, Dobrin, Hereclean, Meseşenii de Jos, Mirşid, Românaşi, Şamşud şi Treznea.

Vă mai recomandăm:

Reprezentantele Zalăului la Rio, premiate de municipalitate. Câţi bani au primit maratonistele pentru calificarea la Olimpiadă

Noua conducere a Zalăului se grăbeşte să scape de povara creditului moştenit de la fosta administraţie

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite