Medic ORL despre sforăit. „Poate creşte riscul de hipertensiune arterială sau AVC”

Dr. Anamaria Matioc, medic primar ORL FOTO Arhivă personală

Dr. Anamaria Matioc (44 de ani), medic primar ORL şi coordonator al Compatimentului ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău, a explicat pentru cititorii "Adevărul" în ce situaţii este recomandată extirparea amigdalelor şi a polipilor, cum putem scăpa de sforăit, dar şi de ce nu trebuie să folosim beţişoare de urechi.

Ignorată sau tratată necorespunzător, o afecţiune ORL se poate agrava, putând chiar pune în pericol viaţa pacientului. Fie că vorbim despre o banală durere de ureche, de un dop de ceară, sângerare nazală ori de sforăit, este extrem de important să ne prezentăm la medic, pentru un control de specialitate, spune dr. Anamaria Matioc, coordonatorului Compartimentului ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Reporter: De ce aţi optat pentru această specialitate şi care consideraţi că sunt cele mai mări provocări?

dr. Anamaria Matioc: Rezultatul foarte bun obţinut la examenul de rezidenţiat, unul dintre cele mai importante examene din viaţa unui absolvent al Facultăţii de Medicină – nu doar că este unul extrem de competitiv, dar este decisiv pentru alegerea specialităţii care vrei să o practici întreaga ta carieră - mi-a permis să acced la una dintre cele mai dorite specialităţi chirurgicale - otorinolaringologia şi chirurgia cervico-facială.

Este o specialitate vastă, frumoasă şi complexă în acelaşi timp. Se ocupă de prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor urechii, nasului şi gâtului; este o specialitate în care poţi dezvolta atât ramura chirurgicală cât şi cea medicală. Am simţit că mi se potriveşte prin meticulozitatea şi atenţia sporită la detalii pe care o impune.
Ca provocare aş spune diversitatea patologie ORL: de la infecţiile de tract respirator superior, până la patologia vestibulară şi cervicală, de la chirurgie mică sub microscopul operator, la chirurgia mare a capului şi gâtului. Patologie complexă, legată de simţuri importante ale fiinţei umane: auzul, mirosul, gustul care ne ajută să ne adaptăm, să ne integrăm în mediul înconjurător. O patologie deranjantă; atunci când apare, nu poate fi neglijată, o patologie vizibilă, uneori mutilantă.

Care sunt factorii favorizanţi pentru apariţia afecţiunilor ORL?

Complexitatea şi diversitatea patologiei ORL este impresionantă. Sunt descrişi factori favorizanţi în funcţie de localizarea şi tipul patologiei. Dacă vorbim de infecţii acute în sfera ORL aceştia pot fi: scăderea sistemului imunitar, temperatura scăzută, alergiile, alimentaţie necorespunzătoare, boli cronice (afecţiuni oncologice,  diabet zaharat, sindromul imunodeficienţei umane etc.), inflamaţiile buco-dentare. În cazul tulburărilor de echilibru cauzate de afectarea urechii putem enumera: traumatismul cranian în antecedente, menopauza, stresul, consumul excesiv de cafea şi ciocolată, deficitul de calciu, deficitul de vitamina D. În ceea ce priveşte patologia oncologică ORL, factorii favorizanţi cel mai frecvent citaţi în literatura de specialitate sunt: consumul de alcool şi tutun, statutul socio-economic precar, infecţia cu virusul Epstein Barr sau papiloma virus, expunerea la noxe profesionale: praf de metal, lac şi azbest, făină, rumeguş, rude de gradul întâi care au prezentat un astfel neoplasm.

Ce faci când îţi curge sânge din nas

În cazul copiilor, care sunt cele mai frecvente probleme pentru care părinţii îi aduc în cabinetul medicului orelist?

Specialitatea ORL pediatrie este diferită de disciplina-mamă, medicul confruntându-se atât cu o patologie diferită specifică vârstei copilului, cât şi cu dificultăţi în ceea ce priveşte comunicarea cu micul pacient. Trebuie ştiut că sistemul imunitar al copiilor este în curs de formare, astfel încât ei sunt vulnerabili la infecţii. Infecţiile acute şi cronice din sfera ORL (urechi, nas şi gât) reprezintă principalele afecţiuni cu care copiii se confruntă, majoritatea celor acute având de cele mai multe ori rezolvare prin tratament medicamentos. În ceea ce priveşte afecţiunile cronice, precum apneea în somn, infecţiile crnoice adeno-amigdaliene şi hipoacuzia, cel mai frecvent, rezolvarea o reprezintă intervenţia chirurgicală. Ar mai fi patologia de urgenţă, cum ar fi corpii străini nazali, auriculari, esofagieni ori traheobronşici - patologie pe care în proporţie de 70% o găsim la copii. Astfel, putem înţelege de ce ORL pediatrie reprezintă o ramură importantă în cadrul specialităţii ORL şi implicit a specialităţilor chirurgicale.

Ce probleme pot sta în spatele repetatelor sângerari nazale? Ce tratament exista?

Sângerarea nazală sau epistaxisul, cea mai frecventă urgenţă ORL, se regăseşte într-o patologie variată, care impune o examinarea minuţioasă clinică şi paraclinică, pentru a stabili cauza şi tratamentul corect. Epistaxisul poate să apără atât la copii cât şi la adulţi însă trebuie tratat diferit din punct de vedere medical. La copii se datorează cel mai frecvent traumatismelor locale prin joacă, infecţiilor acute rino-sinusale şi de obicei este autolimitat. Uneori sângerarea poate aparea după un efort fizic, strănut sau expunere la soare. Există şi cazuri când apariţia lui poate anunţa probleme grave de sănătate de tipul leucemiilor de exemplu. La adulţi apare cel mai frecvent datorită hipertensiunii arteriale netratate sau consumului de medicamente anticoagulante (medicamente care împiedică coagularea sângelui în vase), tratamentului cu aspirină, localizate la nivelul nasului, afecţiuni hematologice, traumatismelor cranio-faciale, afecţiunilor hepatice, formaţiunilor tumorale localizate la nivelul nasului, sinusurilor sau rinofaringelui.

Pentru oprirea epistaxisului se recomandă ca pacientul să urmeze câţiva paşi. În poziţie verticală, iar nu culcat, se înclină uşor capul înspre înainte. Nu trebuie împins capul pe spate, întrucât poate determina curgerea sângelui în gură, ceea ce poate irita stomacul şi declanşa vărsături. Se recomandă scuiparea sângelui care se adună în gură şi gât, nu înghiţirea lui. Timp de 10 minute se va face compresiunea viguroasă a fosei nazale pe care curge sângele; se poate aplica şi gheaţă care produce vasoconstricţie şi determină oprirea sângerării. Cele mai multe sângerări nazale se opresc după ce se face presiune locală pentru 10 minute. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, trebuie să ne adresăm serviciului de urgenţă pentru tratament de specialitate.

Trebuie ţinut însă cont de frecvenţa şi abundenţa sângerării pentru că nu de puţine ori poate fi ameninţătoare de viaţă, mai ales la persoanele cu mai multe boli asociate. Ori de câte ori apare o sângerarea nazală, mai ales în cazul repetării acesteia, se recomandă consultarea medicului de familie sau a specialistului ORL.

Pro sau contra îndepărtării polipilor

Am intrat în sezonul virozelor, care, anul acesta se suprapune peste pandemia de COVID-19. Ce le recomandaţi pacienţilor?

Transmiterea virusurilor este înlesnită de prezenţa în spaţii mici, închise, cu grupuri mari de persoane). Măsurile de distanţare sociale, purtatul măştii, spălatul corect al mâinilor impuse de contextul epidemiologic actual sunt eficiente şi în ceea ce priveşte transmiterea altor virusuri. În cazul gripei există vaccinuri care sunt recomandate anual, în functie de tulpinile noi pe care virusurile le dezvoltă.

Există, însă, anumite reguli igieno-dietetice care previn aceste infecţii şi care se referă la spălatul des pe mâini, care trebuie să fie regula de bază pentru toată lumea, indiferent de vârstă, menţinerea unui sistem imunitar puternic, printr-o dietă echilibrată şi sport şi evitarea expunerii la factori de risc. Aglomeraţiile sunt un factor de risc în apariţia virozelor respiratorii. De asemenea, recomand purtarea măştilor de protecţie. Foarte important de reţinut este că în cazul virozelor nu se recomandă folosirea antibioticelor, întrucât virusurile nu sunt sensibile la acţiunea acestora.

Ce rol au polipii şi în ce situaţii este recomandată extirparea lor?

Încă de la bun început, trebuie făcută o delimitare clară între polipii copiilor şi cei ai adulţilor. Când vorbim despre polipi la copii ne referim, de fapt, la vegetaţii adenoide, adică la acel ţesut limfoid situat în spatele nasului care mai este cunoscut şi sub denumirea ştiinţifică de „amigdala Luschka”. Vegetaţiile adenoide există de la naştere, cresc în volum în primii ani de viaţă, se opresc din creştere la vârsta de 7-8 ani şi, odată cu instalarea pubertăţii, încep să scadă în volum până la dispariţie.

Hipertrofia vegetaţiilor adenoide (cunoscute si sub denumirea improprie de polipi) reprezintă o afecţiune specifică primei copilării cauzând obstrucţie respiratorie sau întreţinând infecţii repetate. Este o problemă care poate fi tratată chirurgical, în cele mai bune condiţii şi cu rezultate spectaculoase, dar care poate avea efecte dramatice dacă este ignorată de către părinţi.

Intervenţia chirurgicală, tratamentul de elecţie şi curativ al “polipilor”, trebuie efectuată cât mai repede după ce apare simptomatologia şi se stabileşte cu certitudine diagnosticul pentru a preveni instalarea complicaţiilor. Astfel, prezenţa obstrucţiei nazale permanente şi a respiraţiei orale, respiraţiei zgomotoase, a sforăitului, apneei nocturne, episoadele frecvente de adenoidită acută impun o intervenţie chirurgicală. Apariţia complicaţii locale sau la distanţă marchează tardiv, dar absolut necesar, momentul pentru tratamentul vegetaţiilor adenoide.

Amigdalele şi mirosul neplăcut al gurii

Amigdalita este o boală frecventă şi dureroasă. Cât de indicată este operaţia de îndepărtare a amigdalelor?

Amigdalele palatine reprezintă structuri limfoide care aparţin inelului limfatic faringian Waldayer şi contribuie la funcţionarea sistemului imunitar, având rol de barieră împotriva agresiunii factorilor externi, a bacteriilor şi virusurilor.

Situate la întretăierea căii respiratorii cu cea digestivă şi expuse unui contact neîntrerupt cu bacterii şi virusuri din cavitatea bucală, din alimente sau din atmosferă, amigdalele palatine sunt sediul unor frecvente îmbolnăviri acute, dar şi al transformării acestora în infecţii cronice permanente.

Amigdalele se îndepărtează pe cale chirurgicală atunci când volumul lor este exagerat şi produce fenomene de obstrucţie a căilor respiratorii superioare precum apnee în somn, sforăit, somn neodihnitor, scăderea capacităţii de învăţare şi memorare, dificultate în respiraţie, voce “amigdaliană”, dificultăţi la înghiţire, uneori cu imposibilitatea înghiţirii alimentelor solide. Astfel de situaţii regăsim, cu preponderenţă, la copii.

Şi amigdalita cronică duce la înlăturarea acestor structuri, când există infecţii amigdaliene repetate, obligatoriu documentate de medic. Extirparea lor se recomandă şi dacă există infecţii streptococice repetate, dacă există istoric de complicaţii locale ori în caz de complicaţii la distanţă: reumatism articular acut, pusee reumatismale, nefropatii sau valvulopatii. Indicaţie de intervenţie chirurgicală există şi în cazul în care pacientul se confruntă cu miros extrem de neplăcut al gurii, care nu dispare după toaletarea corectă a cavităţii bucale.

Otita este o afecţiuni extrem de frecventă mai ales la vârste mici. Cum o recunoaştem şi cât de necesare sunt antibioticele în tratatea ei?

Otita reprezintă o inflamaţie a urechii. Simptomele care sugerează instalarea unei otite sunt: durerea persistentă la ureche, scăderea auzului, senzaţia de ureche plină dar şi scurgerile de lichide din ureche ce pot fi însoţite de febră şi alterarea stării generale. Toate aceste semne ar trebui să trimită imediat pacientul la medic.
Antibioticele reprezintă probabil cel mai mare progres medical al ultimului secol fiind medicamente care pot  să omoare sau să împiedice proliferarea bacteriilor pentru a vindeca infecţiile. Nu toate antibioticele sunt active împotriva tuturor bacteriilor. Un antibiotic poate fi eficace împotriva unui singur tip sau împotriva mai multor tipuri de bacterii. Tratamentul antibiotic este necesar în otitele cauzate de infecţii bacteriene iar recomandarea lui trebuie făcută de către medic în urma unui consult de specialitate doar atunci când este necesar, conform ghidurilor clinice bazate pe dovezi ştiinţifice.

Există otite cauzate de virusuri împotriva cărora antibioticele nu sunt eficace, ba mai mult, pot produce mai multe efecte secundare neplăcute, precum diaree, greaţă sau erupţii cutanate. Dacă luăm antibiotice în mod repetat şi incorect, contribuim la creşterea numărului de bacterii rezistente la antibiotice, una dintre cele mai presante probleme de sănătate la nivel mondial.

O altă greşeală frecventă este aceea că pacientul se adresează direct farmacistului, iar farmacistul îi recomandă medicamente care de multe ori nu sunt indicate în boala respectivă.

Otita poate fi fatală

Care ar fi consecinţele unei otite nediagnosticate sau netratate?

Morbiditatea cauzată de această boală rămâne semnificativă, în ciuda utilizării frecvente a antibioticelor sistemice pentru a o trata. Netratată sau incorect tratată otita duce la complicaţii grave, asociate cu mortalitate ridicată, mai ales la sugari, cei cu diabet zaharat sau imunodeficienţă.

Complicaţiile otitei sunt clasificate în două categorii principale: intra şi extracraniene. Complicaţii extracraniene includ: labirintita (afectarea urechii interne), pierderea auzului parţial sau chiar total, tulburări de echilibru, paralizie facială, mastoidita (răspândirea infecţie din urechea medie la osul din spatele acesteia) şi pericondrita (afectarea cartilajului pavilionului auricular). Pe de altă parte, cele intracraniene sunt: meningita, encefalita, abcesul intracerebral şi peridural. Unele dintre aceste complicaţii, mai cu seamă cele intracraniene, sunt severe şi pot avea un sfârşit neprevăzut, chiar fatal.

Aţi militat pentru importanţa screeningului auditiv la nou-născuţi şi chiar aţi reuşit să implementaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău un astfel de program. De ce este importantă testarea auditivă a bebeluşilor?

Importanţa  screeningului auditiv la nou-născuţi rezidă în primul rând din faptul că hipoacuzia sau surditatea, cum este cunoscută în popor, este o problema invizibilă la naştere. Dacă nu este detectată cât mai curând, surditatea va avea repercusiuni grave asupra dezvoltării vorbirii, achiziţionării limbajului şi dezvoltării cognitive, ceea ce va avea un efect negativ asupra calităţii vieţii emoţionale şi sociale a copilului.

Realizarea screeningul auditiv la nou născut în Spitalul Judeţean Zalău a fost  un vis la angajarea mea în aceasta unitate spitalicească iar implementarea lui (cu sprijinul comunităţii locale în campania de strângere de fonduri "O lume a sunetelor pentru toţi" şi a unui proiect în parteneriat cu Clinica ORL Cluj-Napoca şi Fundaţia Vodafone), în luna februarie 2014, a reprezentat o reală bucurie. Spitalul din Zalău a devenit, astfel, unul din puţinele centre de screening auditiv la nou născut din ţară la acea vreme. Din 2014 până în 2015 nou-născuţii care nu treceau testul de screening erau redirecţionaţi către alte centre unde se putea face şi etapa de diagnostic. Din anul 2015 prin achiziţionarea aparaturii necesare în cadrul unui proiect de parteneriat cu Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti, Asociaţia Audiosofia şi Fundaţia Orange, SJU Zalău a devenit şi centru de diagnostic.

Din decembrie 2018 prin extinderea programului de screening auditiv la nou-născuţi la nivel naţional, testarea bebelusilor se face în Maternitate, în Compartimentul ORL făcându-se tot de atunci, etapa de diagnostic, cum de altfel era firesc.

Pericolul beţişoarelor de urechi Cât de periculos este să ascultăm muzică la căşti, cu volumul dat prea tare?

Zgomotul, sub diferitele sale forme, mai brutale sau mai "subtile", poate influenţa negativ segmentul nervos iniţial al aparatului auditiv, respectiv ureche internă. Efectele nocive ale zgomotului asupra aparatului auditiv depind de tipul zgomotului, durata de acţiune a acestuia şi intensitatea lui.

Urechea umană se poate proteja de zgomot până la intensităţi de 80-85 decibeli, peste această limită, zgomotul putând produce leziuni reversibile sau ireversibile asupra auzului, surditate tranzitorie sau definitivă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii notează că dintre tinerii şi adulţii tineri cu vârstele între 12 şi 35 de ani din ţările cu venituri mari şi medii, aproape 50% sunt expuşi la nivele periculoase de sunet, din cauza dispozitivelor audio personale. Muzica, la intensitate mare poate produce efecte neplăcute, mai puţin atunci când este în mediu deschis dar cu siguranţă, atunci când este ascultată “tare de tot” la căşti.

OMS recomandă ca muzica să fie ascultată în căşti la aproximativ 60% din volumul maxim, şi doar pentru 60 de minute. După aceea, ar trebui să iei o pauză. Dacă asculţi la un volum mai mic, poţi creşte timpul de ascultare.
Chiar dacă nu există adolescent cool care să nu asculte muzica preferată în drum spre şcoală sau la o plimbare prin oraş, acesta este un obicei periculos pentru ce le poate afecta iremediabil auzul.

Cum se păstrează corect sănătatea urechii? Folosim sau nu beţişoare de urechi?

O ureche care "fabrică" ceară este o ureche care funcţionează bine. Rolul cerii/cerumenului este unul foarte important: lubrifiază, iar împreună cu firele de păr împiedică pătrunderea prafului, a murdăriei sau a insectelor mici în a doua jumătate a conductului auditiv extern protejând astfel timpanul şi urechea medie; într-o mică măsură are şi un rol antibacterian.

Urechea are un sistem de autocurăţare, astfel că nu trebuie să insistăm “cu lustruitul ei pe dinăuntru”. Toaleta urechii se face la nivelul pavilionului auricular şi la nivelul conductului auditiv extern, dar doar atât cât putem pătrunde cu colţul de la prosop.

În ceea ce priveşte igienizarea corectă a urechii, este greşit să folosim beţişoarele de urechi, acest obicei nefiind sănătos, ci din contra, ele împing ceara către timpan, nelăsând-o să se elimine în mod natural în afara urechii. Mai mult decât atât, introducerea beţişoarelor cu vată în ureche poate răni pielea conductului auditiv sau poate perfora timpanul.

În ce situaţii apare dopul de ceară şi cum scăpăm de el?

Principala cauză a formării dopurilor de cerumen este folosirea beţişoarelor de urechi care împing ceara către timpan, nelăsând-o să se elimine în mod natural în afara urechii. De asemenea, apare frecvent datorită folosirii căştilor intraauriculare, purtării protezelor auditive sau datorită formei anatomice a conductului care la unele persoane este mai îngust.

Tratamentul dopului de ceara din ureche constă în extragerea acestuia. Manevra se face numai la indicaţia medicului ORL, în urma unui consult şi numai de către acesta. prin  toaleta auriculară, aplicarea unui jet călduţ de apă la nivelul conductului auditiv doar la pacienţii care nu au avut niciodată o perforaţie la nivelul membranei timpanice şi dacă pielea conductului din jurul dopului nu este iritată. O altă metodă constă în prin aspirarea urechii cu canule de aspiraţie adecvate. În unele cazuri, şi numai la indicaţia medicului, se poate amâna extragerea dopului pentru câteva zile, pentru a-l înmuia mai întâi cu soluţii auriculare uleioase.

Sub nicio formă pacienţii nu trebuie să încerce singuri să îndepărteze dopul de ceară, întrucât există pericolul de a răni conductul auditiv sau timpanul. De asemenea, nu trebuie minimalizată importanţa unui consult de specialitate, întrucât în spatele unui aparent dop de cerumen se pot ascunde patologii ORL diverse, unele grave, chiar şi tumorale.

Tratament anti-sforăit

Aţi menţionat sforăitul. Ce se întâmplă în organism atunci când sforăim şi cât de periculoasă este această manifestare?

Sforăitul este zgomotul făcut în timpul somnului de vibraţia ţesuturilor moi din gât în timpul respiratiei. Nu e ceva neobişnuit nici pentru adulţi nici pentru copii. Aproape 60% din populaţie sforăie, inclusiv copiii, în cazul cărora sforăitul apare de obicei datorită unui obstacol în căile repiratorii. La adulţi, pot exista de asemenea, osbtacole cât şi o problemă a bazei limbii care cade, mai ales la persoanele obeze.

Câteodată sforăitul este doar deranjant pentru partenerul de somn, alteori poate indica existenţa unei boli grave. Pe termen lung poate crea consecinţe medicale şi sociale serioase. Soţii, partenerii sau alte persoane din casă pot suferi de lipsa cronică a somnului, fapt ce conduce la oboseală pe parcursul zilei şi lipsa de armonie maritală. Ia naştere şi frica de a nu deranja alte persoane prin zgomotul produs de propiul sforăit în timpul călătorilor de afaceri sau în vacante.

Sforăitul poate fi mai mult decât o simplă bătaie de cap. Studii recente au evidenţiat faptul că sforăitul cu sau fără apariţia sindromului de apnee în somn poate creşte riscul de hipertensiune arterială sau accident vascular cerebral. Poate provoca: dificultate de concentrare, creşterea riscului de a avea probleme de comportament, sindromul de deficit de atenţie/hiperreactivitate (ADHD) la copii cu sindrom de apnee nocturnă.

Sforăitul are nevoie de un diagnostic şi un tratament adecvat. Un sforăit zgomotos, puternic, cu întreruperi ale respiraţiei ce îi sperie pe cei din jur, ar trebui să ne trimită la medic, pentru investigaţii.
Atunci când ne confruntăm cu o obstrucţie mai mare la nivelul gâtului sau al nasului, din sforăit pu­tem să ajungem în stadiul de apnee în somn - pauza în respiraţiei, perioada in care scade oxigenarea sângelui cu implicaţii neurologice şi cardiovasculare severe.

În ce măsură poate fi tratat?

Modificările în stilul de viaţă - precum pierderea în greutate, evitarea consumului de alcool înainte de culcare, tratarea congestiei nazale, somnul suficient, evitarea poziţiei pe spate în timpul somnului - sunt în primul rând recomandate în tratamentul sforăitului. La obezi, scăderea în greutate poate ameliora sforăitul, dar beneficiile sunt dependente de numărul de kilograme pierdute.

Atunci când sforăitul este simptom al sindromului de apnee în somn, medicul poate recomanda: tratament chirurgical, purtarea de aparate sau dispozitive bucale, terapia CPAP (terapia cu aer cu presiune continuuă). Tratamentul chirurgical are indicaţie atunci când sforăitul este determinat de obstacole anatomice şi va viza tocmai îndepărtarea lor.

Există mai multe proceduri care au scopul de a opri sforăitul prin stabilizarea si lărgirea căii respiratorii la nivelul diverselor regiuni ale nasului şi gâtului. Studiile efectuate arată că de apariţia sforăitului la un pacient sunt responsabile mai mult de o regiune anatomică, astfel încât sunt absolut necesare identificarea şi tratamentul fiecărei regiuni în parte pentru obţinerea rezultatelor dorite şi aşteptate.
Purtarea de aparate sau dispozitive orale poate fi recomandată de medic. Acestea sunt piese bucale ce menţin deschis tractul respirator şi fluidizează circulaţia aerului. Printre efectele secundare ale acestor dispozitive se numără salivarea excesivă, durerea la nivelul maxilarului şi gura uscată.

În ceea ce priveşte terapia CPAP, aceasta constă în folosirea unui aparat pe timpul nopţii care va introduce în căile nazale aer cu presiune pozitivă la acelaşi nivel în inspir şi în expir. Abordarea elimină sforăitul şi este indicată adesea când sforăitul este însoţit de sindromul de apnee în somn.

ORL-iştii, în prima linie COVID-19

În acestă perioadă de pandemie, medicii ORL sunt extrem de expuşi riscului de infectare cu noul coronavirus, având în vedere că pacientul nu poartă mască în timpul examinărilor. Cum aţi resimţit perioada pandemiei?

Nu se vorbeşte prea des în spaţiul public despre cadrele medicale care lucrează în serviciile ORL şi care sunt extrem de expuse riscului de infectare cu noul coronavirus. Lucrăm strict în sfera "nas-gât-urechi", deci automat masca pacientului trebuie dată jos în timpul efectuării consultului de specialitate, iar medicul stă la o distanţă de 15-20 de cm de pacient, uneori chiar mai puţin. De asemenea, examinarea pacientului implică manopere cu producere de aerosoli şi care au potenţial mare de infecţie a personalului medical.

Conform definiţiei de caz suspect pentru COVID-19, acesta începe cu tuse, febră şi scurtarea respiraţiei. După actualizare au apărut durerea în gât, rinoreea (scurgerea de mucozităţi nazale), hiposmia (pierderea mirosului), pierderea gustului, simptome care aparţin şi patologiilor ORL. Practic, simptomele care-i aduc pe pacienţi la noi sunt încadrabile, de cele mai multe ori, în definiţia de caz suspect. Riscul de expunere este extrem de mare şi în timpul intervenţiilor chirurgicale în sfera ORL, mai ales în situaţii de urgenţă. Echipamentul de protecţie este cel mai important lucru ca să ne putem proteja de eventualele infecţii cu coronavirus. Trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, să fim responsabili şi să nu ne batem joc unul de munca celuilalt.

Suntem lângă pacienţii noştri, pentru că asta ne este meseria, am depus un jurământ şi ceea ce facem, facem cu pasiune pentru oameni. Este obligaţia şi menirea noastră şi o vom îndeplini secundă de secundă cu toată dăruirea şi profesionalismul, convinşi că sănătatea pacienţilor noştri este obiectivul nostru.

Perioada pandemiei a fost şi este grea atât pentru noi, cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi, dar în aceste luni care au trecut am găsit empatie şi susţinere din partea membrilor comunităţii şi firmelor din judeţ care şi-au manifestat dorinţa de a participa în mod activ la contracararea acestei pandemii. Deşi se vorbeşte mereu pe canalele de mass-media de cât de divizaţi suntem noi ca societate, personal, în calitate de cadru medical, am găsit suport de la pacienţi, colegi, prieteni, profesori împreună cu elevii lor şi cred ca asta ne va ajuta să trecem peste aceasta perioadă extrem de dificilă.

Pandemia a scos în evidenţă o serie de neajunsuri ale sistemului medical din România. Ce credeţi că trebuie făcut pentru sănătatea românească?

Două probleme, din punctul meu de vedere, au cauzat situaţia în care a ajuns astăzi sistemul medical din România: managementul defectuos şi finanţarea precară. Dacă acţionăm asupra uneia şi o neglijăm pe cealaltă situaţia nu se rezolvă, respectiv salvarea de vieţi omeneşti. Eu cred că soluţia nu este la cadrele medicale, cât la decidenţi. Dacă în continuare deciziile vor fi luate reactiv - avem problema pe care trebuie să o rezolvam acum - şi nu proactiv (pe baza datelor din trecut să facem o analiza care presupune identificarea viitoarelor vulnerabilităţi şi ameninţărilor la adresa sistemului şi contracararea acestora prin măsuri luate de un management competent), situaţia va rămâne neschimbată, iar beneficiarii serviciilor noastre publice vor avea de suferit în continuare. Ca un răspuns la întrebarea dumneavoastră cred cu tărie că fără o analiză macro a sistemului şi o identificarea profesională a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor,  orice decizie, este sortită eşecului. Cred cu tărie că măsurile nu pot fi populiste ci trebuie luate măsuri ferme care să creeze premisele unui sistem sanitar sănătos respectiv management profesionist şi finanţare pe baza de proiecte.

CV

* 44 de ani
* absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca
* medic specialist ORL în 2008
* medic Primar ORL din 2013
* angajată a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău din 2009, în prezent medic coordonator al Compartimentului ORL

Dr. Anamaria Matioc şi-a perfecţionat educaţia medicală participând la multiple cursuri postuniversitare de perfecţionare pentru medicii ORL, atât în ţară cât şi în străinătate. Are competentă în managementul serviciilor de sănătate, absolvind în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti - Management spitalicesc, în 2019, şi Raportarea, contractarea şi decontarea serviciilor spitaliceşti, în 2018. De asemenea, a luat parte activ la multiple conferinţe naţionale şi internaţionale de specialitate cu studii şi lucrări ştiinţifice personale.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cele mai periculoase complicaţii ale diabetului: de la orbire la amputarea piciorului

Cum afectează SARS-CoV-2 nou-născuţii. „Coronavirusul nu se regăseşte în placentă, dar este în lichidul amniotic“