Jaf sub ameninţarea cuţitului la o sală de jocuri de noroc. Poliţiştii îl caută pe autor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sală de jocuri de noroc a fost prădată miercuri dimineaţa de un bărbat care a profitat că angajata era singură în local.

Un bărbat neidentificat până în prezent a jefuit o sală de jocuri de noroc din zona centrală a municipiului Zalău, miercuri, 24 ianuarie, în jurul orei 5. Potrivit anchetatorilor, angajata firmei era singură în local şi făcea curăţenie, când un bărbat a intrat în sală şi ameninţând-o cu acte de violenţă, i-a cerut banii încasaţi în ziua respectivă. Speriată, femeia a golit casa de marcat de cei 21.188 de lei şi i-a înmânat hoţului, care s-a făcut nevăzut. Apoi, a apăsat butonul de panică, pentru a-i alerta pe cei de la firma de pază, care au sunat, mai apoi, la Poliţie.

Surse din cadrul anchetei susţin că angajata ar fi declarat că bărbatul era mascat şi că a ameninţat-o cu un cuţit.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

Mai puteţi citi:

Detalii în cazul celor două jafuri de proporţii ale anului 2017. Pe cine bănuiesc anchetatorii

Metodă ingenioasă de furt. Cum au reuşit doi bărbaţi să lase o femeie fără 500 de lei la coafor

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite