Boala limbii albastre îi pune în alertă pe medicii veterinari din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Confirmarea unor cazuri de boală în ţara noastră îi pune în alertă şi pe medicii veterinari din Sălaj, care monitorizează efectivele de vaci, oi şi capre, în vederea depistării eventualelor cazuri.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj ne asigură că dispune de logistica necesară prevenirii şi, eventual, combaterii unor posibile cazuri de boală şi că, prin medicii veterinari oficiali competenţi teritorial monitorizează efectivele din toate fermele si exploataţiile de animale în vederea depistării eventualelor cazuri de Boala limbii albastre.

Conform unui comunicat de presă al DSVSA Sălaj, boala este specifică rumegătoarelor (bovine, ovine, caprine) şi este produsă  de un virus transmis de diferite specii de insecte hematofage. Ea generează pagube economice prin scăderea producţiilor şi uneori mortalitate deoarece nu exista tratament specific.

Principalele semne de boală sunt: creşterea temperaturii peste valorile normale, salivaţia excesivă care treptat se transformă în secreţii muco-purulente, formând prin uscare cruste la nivelul nărilor şi botului. Ulterior apar edeme (umflături) pe buze,faţă, urechi, hemoragii mici la nivelul mucoaselor din zona capului urmate de umflarea limbii care face respiraţia foarte dificilă. Animalele slăbesc progresiv, din cauza dificultăţilor în hrănire, iar producţia de lapte scade, până la încetare.

Prevenirea bolii se face prin dezinsecţii periodice pentru a distruge ţânţarii care transmit boala.

Sfaturi pentru proprietarii de animale

Proprietarii de animale sunt sfătuiţi să  anunţe imediat medicul veterinar de apariţia unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau tăierii de necesitate. De asemenea, trebuie respectate regulile sanitare veterinare şi de zoo-igienă privind păşunatul, adăpostirea, exploatarea şi transportul animalelor vii. În acest sens, se impune controlul circulaţiei animalelor, restricţionarea achiziţiilor de animale din zonele afectate, avizul interjudeţean obligatoriu în cazul mişcării animalelor, întreţinerea şi actualizarea permanentă a bazei naţionale de date, raportarea imediată la DSVSA Sălaj a oricărui caz suspect de Febră catarală ovină şi investigarea în regim de urgenţă prin examene de laborator.

În judeţul nostru, monitorizarea vectorilor care transmis această boală, tânţarii, se realizează prin staţii de captare amplasate în zone cu risc şi identificarea  lor prin examene de laborator.
 
 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite