Beat şi fără permis, un tânăr a intrat într-un cap de pod. După ce a rănit un om, a dat bir cu fugiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrecerea de Revelion s-a încheiat la spital pentru un adolescent în vârstă de 16 ani, pasager al unui autoturism implicat într-un accident de circulaţie.

Un tânăr de 20 de ani a fost prins de poliţişti luni, 1 decembrie, după ce a provocat un accident de circulaţie cu victime, la primele ore ale dimineţii, apoi a fugit de la locul faptei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Comunal 77, în localitatea Horoatu Crasnei a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat într-un cap de pod. După producerea accidentului, bărbatul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat la scurt timp.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea pasagerului de pe locul din drepta faţă în autoturism, un adolescent de 16 ani. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, aparatul indicând o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat cu acesta nu deţine nici permis de conducere.
Oamenii legii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, părăsirea locului faptei fără încuviinţarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă.

Evenimentul rutier are loc la nici o săptămână după ce un alt tânăr beat şi fără permis s-a urcat la volan şi intrat cu maşina într-un grup de persoane, curmând viaţa unui sălăjean de 23 de ani şi rănindu-i pe alţi doi.

Mai puteţi citi:

Un adolescent beat şi fără permis a intrat cu maşina într-un grup de tineri. Unul a murit şi alţi doi au fost grav răniţi

A provocat un accident şi a plecat liniştit acasă. Victima a mers singură la spital

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite