Avertismentul unui lider de sindicat din Educaţie: „Ne va fi ruşine cu cei care vor sta în faţa copiilor noştri“
0Sindicaliştii susţin că învăţământul românesc se confruntă cu o criză acută de dascăli cu vocaţie şi că la catedră ajung tot mai mulţi suplinitori.
Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, Eusebiu Lehene, trage un semnal de alarmă cu privire la impactul devastator pe care îl are nivelul salarial asupra întregului sistem educaţional românesc. Acesta a precizat marţi, 27 februarie, în cadrul Comisiei de Dialog Social, că din cauza lefurilor prea mici, tot mai puţini tineri bine pregătiţi şi cu vocaţie aleg să devină dascăli. În aceste condiţii, în special în mediul rural, cei care predau la catedră sunt suplinitori, potrivit sindicalistului.
"Ne va fi ruşine cu cei care vor sta în faţa copiilor noştri. Guvernul nu face nimic ca să atragă oameni de calitate în învăţământ, care vor prefera să lucreze ca şoferi ai primarului, decât să câştige aceiaşi bani după 30 de ani munciţi în mijlocul elevilor. Nu mai avem profesori care să predea, spre exemplu, informatică, pentru că un absolvent al acestei specializări nu va veni niciodată la salariul din învăţământ", a afirmat Lehene.
Acesta a mai spus că problema se va agrava în anii următori, în condiţiile în care dascălii valoroşi încep să iasă la pensie: "Cu cine vom construi ţara asta în viitor? Am pervertit tot sistemul educaţional; fenomenul a început după `90, dar s-a acutizat acum, pentru că au început să iasă din sistem cei calificaţi şi nu vom avea cu cine să îi înlocuim".
Vă mai recomandăm: