Angajări la Poliţia Sălaj. Zeci de candidaţi râvnesc la un post de ofiţer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două posturi de ofiţer scoase la concurs în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj sunt la mare căutare.

Peste 70 de candidaţi s-au înscris în cursa pentru cele două posturi de ofiţer scoase la concurs prin încadrare directă în cadrul Poliţiei sălăjene. Cea mai mare concurenţă se înregistrează pentru cel de ofiţer ordine publică la Poliţia Şimleu Silvaniei, post râvnit de 40 de persoane.

Pentru postul de ofiţer la Formaţiunea investigaţii criminale de la Poliţia Jibou s-au înscris 32 de candidaţi.
Aspiranţii la uniforma de poliţist vor susţine proba psihologică în perioada 25 ianuarie-7 februarie, cei declaraţi apţi urmând să fie programaţi pentru examinarea medicală în intervalul 14 februarie-8 martie.

Concursul va consta în susţinerea unui test scris şi anume rezolvarea unui test-grilă, având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va avea loc în 30 martie, la sediul IPJ Sălaj. Pentru a fi declarat "admis", candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 7. Desfăşurarea probei de concurs va fi înregistrată audio/video.

Tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa pe pagina de Internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj: http://sj.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs, precum şi la avizierul unităţii.

Citiţi şi:

La loc comanda! Sute de candidaţi pentru un post la Spitalul Judeţean Zalău, lăsaţi cu buzele umflate. Vestea primită cu câteva zile înaintea concursului

IPJ Sălaj are comandant nou. Proaspătul şef fost împuternicit pe post după ce a picat concursul de două ori

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite