Un tată inconştient! Habar nu avea că fiul său, minor, a ajuns în comă alcoolică la spital
0
Petrică Sabadac, tatăl unui băieţel de 11 ani, ne-a demonstrat că alcoolul este mult mai important decât grija pe care ar trebui să o poarte un părinte pentru copilul său.
Andrei, un băiat în vârstă de 11 ani din localitatea vasluiană Chirceşti a ajuns la spital, acum două zile, după ce a fost găsit în comă alcoolică. Copilul a fost găsit chiar de către colegii de şcoală, pe marginea drumului din localitate, fără cunoştinţă. Din spusele lor, băiatul a mers la magazinul din sat, de unde şi-a cumpărat o sticlă de lichior, din care a apucat să bea doar jumătate, după care i s-a făcut rău şi a leşinat. A fost solicitat un echipaj al ambulanţei prin intermediul numărului 112 care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui. „Băieţelul fost primit în Camera de Gardă prezentând halenă alcoolică. Ajuns în serviciul de urgenţă s-a constatat că este un copil care nu are părinţi. Ştim sigur că mama lui e decedată", a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui.
Îşi îneacă durerea în băutură
Mama lui Andrei a decedat în urmă cu câteva luni şi a rămas în grija tatălui care, din păcate, este ocupat mai mult cu paharul. Petrică Sabadac este cunoscut în sat ca fiind un mare consumator de alcool şi că cea mai mare parte din zi şi-o petrece la birt, fără să îl intereseze de soarta odraslei sale. Bărbatul a demonstrat acest lucru ieri când, la poarta sa, au bătut autorităţile care s-au sesizat şi au vrut să vadă în ce condiţii trăieşte băiatul. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că tatăl lui Andrei abia se ţinea pe picioare şi că habar nu avea ce s-a întâmplat cu copilul său. „Cum să fie dom'le la spital? Ce să caute la spital? A fugit, că el mai fugea nopţile de acasă", a spus Petrică Sabadag.
Este un elev silitor
Colegii şi dirigtintele lui Andrei spun că acesta ar fi nimerit într-un anturaj dubios de când şi-a pierdut mama. Acesta este şi motivul pentru care, în ultima perioadă, absenta tot mia mult de la şcoală, deşi era un elev destul de bun la învăţătură. „El ar face faţă dacă ar veni la şcoală. Este chiar un copil bun care ştie să citească şi să scrie foarte bine pentru vârsta lui. Din păcate, de când i-a murit mama, a început să aibă un comportament mai dubios şi chiar a început să lipsească tot mai des de la şcoală", ne-a spus şi dirigentele său, Constantin Lazăr.
Va fi dat în plasament
Situaţia în care a ajuns Andrei i-a alarmat şi pe reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui care au promis că băiatul va fi dat în plasament unui asistent maternal profesionist. „Începând de mâine se va efectua evaluarea de specialitate a situaţiei în care se află acest minor. Dacă se va dovedi că tatăl său nu are grijă de el vom face cât mai repede demersurile ca băiatul să fie dat în plasament", a precizat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.