Profesor de 56 de ani, trimis în judecată pentru că molesta sexual eleve de 12 ani. Una dintre fete a scăpat doar cu fuga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de 56 de ani din judeţul Vaslui a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi sub acuzaţia de corupere sexuală a minorilor, victime fiind eleve de la o şcoală gimnazială din comuna Berezeni.

Constantin Vorobchievici, cadru didactic titular de istorie la Şcoala Gimnazială din Berezeni, este acuzat că a corupt sexual două eleve, de 12, respectiv 13 ani, de la şcoala din satul Rânceni. 

Potrivit anchetatorilor, minorele, eleve de clasa a VII-a şi a VIII-a erau ademenite în cancelarie, unde profesorul le mângâia pe sâni, în zonele intime şi le-ar fi făcut propuneri indecente. În schimb le oferea copilelor bani pentru dulciuri. 

Totul a ieşit la iveală în această vară, când una dintre fete şi-a făcut curaj şi a povestit părinţilor cum a scăpat cu fuga din cancelarie. Imediat ce au aflat, părinţii au mers direct la Poliţie. Profesorul Vorobchievici este divorţat şi, după izbucnirea scandalului, a acuzat că de fapt la mijloc ar fi forba de o răzbunare a unor profesori- colegi, că el nu s-ar fi atins de copile.

”Nu e adevărat, Parchetul va rezolva asta. Eu plec din şcoala asta când vreau eu, nu când vrea altcineva. Am 31 de ani de când sunt la şcoala asta, doar aici am lucrat în învăţământ şi nu s-a întâmplat aşa porcărie. Asta e ura personală plecată de mulţi ani, între mine şi profesorul Moraru şi e incitare din partea doamnei Ungureanu la adresa unor părinti”, declara în luna iulie profesorul Vorobchievici.  

În urma declanşării cercetărilor, poliţiştii huşeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă, au adunat probe care îl incriminează pe profesorul Vorobchievichi.

”Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vorobchievici Constantin, în sarcina căruia s-au reţinut fapte care se circumscriu infracţiunii de corupere sexuale a minorilor. Au fost identificate două părţi vătămate. În sarcina inculpatului s-au reţinut două fapte de corupere sexuală a minorilor, fapte comise în perioada ianuarie 2014 - ianuarie 2015, respectiv ianuarie 2016, una dintre fapte fiind în cormă continuată”, a declarat pentru ”Adevărul” procurorul Antoanela Pălie, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi. 

Dosarul a fost înaintat joi spre soluţionare Judecătoriei Huşi. Între timp, profesorul Vorobchievici continuă să predea elevilor din Berezeni.

”Întradevăr, domnul profesor este încă în activitate, este titular pe post. Până când nu avem o decizie a instanţei nu putem dispune retragerea acestuia de la catedră”, a precizat Cristina Botan, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite