Doi militari au leșinat la parada de 1 Decembrie din Vaslui. Medicii le-au acordat asistență la fața locului
0Doi militari de la o unitate militară din Bârlad au leșinat în timpul manifestărilor dedicate Zilei Naționale din centrul orașului Vaslui. Militarii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambele incidente au avut loc în timpul serviciului religios ținut de preoți de 1 Decembrie în centrul orașului Vaslui. Un militar care asigura garda la statuia lui Ștefan cel Mare a căzut din picioare și și-a pierdut cunoștința. Bărbatul a fost dus pe brațe la ambulanță de pompieri.
Incidentul nu a fost observat de spectatori pentru că a avut loc în spatele statuii lui Ștefan cel Mare, astfel că parada nu a fost întreruptă. După câteva minute un alt miltar a căzut din picioare și a transportat de doi colegi la ambulanță.
Ambii militari au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportați apoi la spital pentru investigații de specialitate.
Militar leşinat chiar lângă Iohannis, la Ziua Marinei
Un incident similar a avut loc în 15.08.2019 și la Constanța. Un militar american a leşinat la festivităţile de Ziua Marinei, chiar după discursul preşedintelui Klaus Iohannis. Tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Festivităţile de Ziua Marinei de la Constanţa au debutat la ora 10.45, iar preşedintele Klaus Iohannis a rostit discursul său la ora 10.22.
În timp ce Iohannis îşi încheia alocuţiunea de la tribuna de pe faleza Comandamentului Flotei, pusă în faţa tribunei oficiale cu spatele la mare, un militar american din Garda de onoare a leşinat.
Soldatul american de culoare se afla în Garda de onoare, în primul rând, chiar lângă preşedinte. S-a dezechilibrat, s-a sprijinit de colega din dreapta, apoi s-a lăsat pe spate, fiind prins de camaradul din rândul doi.
Ceilalţi i-au sărit în ajutor sprijinindu-l, iar un echipaj medical a venit imediat, l-a stropit cu apă şi l-a culcat la pământ. A fost luat urgent cu targa la ambulanţă, fiindu-i acordat primul ajutor la faţa locului.