Aparatul pentru testarea COVID-19 a intrat în funcţiune la spitalul din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aparat covid

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a anunţat miercuri, 22 aprilie, intrarea în funcţiune a aparatului Real Time PCR pentru testarea nolui coronavirus, achiziţionat cu fondurile primite din donaţiile cetăţenilor.

”Astăzi a fost o zi fericită pentru spitalul nostru pentru că au sosit şi ultimele componente ale aparatului pentru testarea infecţiei cu SARS COV 2. De asemenea, reprezentanţii firmei furnizoare a echipamentului, firma PRAXIS din Iaşi, au făcut şi instruirea personalului desemnat pentru acest demers. Astfel, medicii şi asistenţii Laboratorului BK din cadrul SJU Vaslui, împreună cu medici şi specialişti din Iaşi, au efectuat primele teste pentru identificarea infecţiei cu SARS COV 2”, a anunţat conducerea SJU Vaslui.

Potrivit managerului Ana Rinder, astăzi au fost efectuate 16 teste de control, alături de echipa din Iaşi. Pentru a putea realiza testele pentru pacienţi este necesar avizul Ministerului Sănătăţii respectiv al Direcţiei de Sănătate Publică, pe care conducerea unităţii speră să le obţină în cel mai scurt timp. 

„Mulţumim cadrelor medicale care au acceptat această nouă provocare, medici şi asistenţi medicali din cadrul Laboratorului BK din SJU Vaslui, coordonaţi de doamna doctor Carmen Vechiu. Dar mai ales mulţumim donatorilor noştri, care au făcut posibil ca şi la Vaslui să se poată testa acest tip de virus. Noi, cadrele medicale, dar mai ales pacienţii noştri, ne plecăm în faţa generozităţii şi bunătăţii dumneavoastră”, se menţionează în mesajul conducerii SJU Vaslui.

Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că toate costuril investiţei vor fi făcute publice, detaliat, la finalizarea întregiului demers.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite